You are here:

Hanca speră la o minune şi visează că Dinamo va juca în play-off: "E ciudat să vezi cum alţii se bat pentru titlu, iar noi..."

Hanca speră la o minune şi visează că Dinamo va juca în play-off: "E ciudat să vezi cum alţii se bat pentru titlu, iar noi..."

Dinamo București

Comentarii

Mijlocaşul dinamovist Sergiu Hanca a declarat miercuri, la INMS, că este sigur că echipa sa se va număra printre cele şase calificate în play-off-ul Ligii I, spunând că este mai uşor ca anul trecut, pentru că nu mai depinde de rezultatele altor formaţii.

"Am avut o vacanţă meritată şi acum suntem pregătiţi pentru următorul an. Matematic este mai uşor ca anul trecut să intrăm în play-off, pentru că depindem doar de noi. Dar meciurile sunt mai grele. Contează doar ceea ce facem noi. Bineînţeles că putem intra, de asta ne pregătim, lotul se va omogeniza şi sunt sigur că vom fi acolo. E ciudat să vezi cum alţii se bat pentru titlu, dar asta e realitatea, trebuie să o acceptăm, sperăm ca anul viitor să fim şi noi acolo. Dar în play-off se poate întâmpla orice, cu câteva victorii legate poţi fi în primele trei”, a spus Hanca.

Jucătorul dinamovist crede că echipa sa ar avea nevoie de jucători precum Antun Palici şi Dan Nistor: "Eu cred că avem un lot bun şi putem ajunge acolo. Cât despre întăriri, să stabilească staful tehnic dacă avem nevoie. Palici este un jucător bun, a fost exponenţial pentru noi anul trecut şi sunt sigur că dacă va veni s-ar integra foarte bine, pentru că cunoaşte echipa. De Nistor am avea nevoie, ştim foarte bine cum a mers echipa cu el. Dar conducerea se ocupă de acest lucru. Monroy e un jucător foarte bun, agresiv, cred că, pregătit bine, ne va ajuta foarte mult”.

Lotul echipei Dinamo a efectuat miercuri dimineaţa vizita medicală la Institutul Naţional de Medicină Sportivă. La vizita medicală au fost prezenţi şi croatul Ivan Pesici şi spaniolul Aitor Monroy, care urmează să semneze contracte cu gruparea bucureşteană.

Afla mai multe despre: dinamosergiu hancaplayoffdeclaratisanse 

viewscnt
Articole similare