Noul format al Cupei Davis le dă bătăi de cap organizatorilor de la Caja Magica din Madrid, meciurile ajungând să se dispute mult după miezul nopţii, o problemă atât pentru jucători, cât şi pentru public, informează Reuters.
În ficare zi, la Caja Magica au fost programate şase întâlniri pe trei terenuri. Fiecare întâlnire, jucată pe un teren, se dispută în trei partide, două de simplu şi una de dublu, fiecare după sistemul cel mai bun din trei seturi.
Marţi, partidele s-au încheiat, de fapt, miercuri, puţin înainte de ora locală 02:00 (ora 03:00, ora României), când Spania a învins Rusia.
Trecută în programul de miercuri, întâlnirea SUA - Italia, scor 2-1, s-a încheiat după ora locală 04:00. Niciuna dintre aceste echipe nu va trece în sferturi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dublul Sam Querrey/Jack Sock - Simone Bolelli/Fabio Fognini, scor 6-7 (4), 7-6 (4), 6-4, a început joi, de la ora locală 01:25 şi s-a încheiat la ora locală 04:04, aproape de meciul istoric dintre Lleyton Hewitt şi Marcos Banghdatis de la ediţia din 2008 al Australian Open, partida care s-a terminat cel mai târziu din toate timpurile, la 04:34.
"Sunt obosit, cu siguranţă", a declarat tenismenul italian Fabio Fognini.
"Nici nu ştiu unde suntem, ce oră e, ce zi e", a afirmat căptanul nejucător al SUA, Mardy Fish.
Începută miercuri, la ora 11:00, întâlnirea Marea Britanie - Olanda a durat opt ore şi trei sferturi. Andy Murray a avut nevoie de aproape trei ore pentru a-l învinge pe Tallon Griekspoor, înainte ca Dan Evans să piardă în faţa lui Robin Haase, tot în trei seturi. Jamie Murray şi Neal Skupski i-au întrecut pe Wesley Koolhof şi Jean-Julien Rojer, 6-4 7-6 (6), iar britanicii au câştigat cu 2-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Ediţia din 2019 a Cupei Davis, cu 18 echipe într-un turneu final (şase grupe de trei) disputat într-o săptămână, într-un oraş, este prima care înlocuieşte formatul de până în 2018, cu partide pe terenul uneia dintre formaţii, la fiecare întâlnire.
După ziua de miercuri, Spania şi Australia s-au calificat în sferturi. Spaniolii au câştigat Grupa B cu două victorii, împotriva Rusiei şi Croaţiei, iar Australia, Grupa D, tot cu două victorii, obţinute în faţa Belgiei şi Columbiei.
Deţinătoarea trofeului, Croaţia, a fost eliminată, după ce a pierdut întâlnirile cu Spania şi Rusia.
Afla mai multe despre: tenis, cupa davis