Clubul Hapoel Haifa nu îi va rezilia contractul fundaşului Gabriel Tamaş, eliberat, luni, din arest, după şase zile de detenţie, din cauză că a condus băut la volan.
"Gabi Tamaş îşi va continua contractul cu noi. A făcut o greşeală şi a plătit pentru ea, acum trebuie să o îndrepte. Dar e un jucător bun care a dat randament la acest club şi este iubit de toţi fanii echipei, nu văd de ce nu s-ar afla aici şi în sezonul viitor", a declarat Amir Haberfeld, unul dintre reprezentanţii lui Yoav Katz, patronul lui Hapoel Haifa, citat de ProSport.
Gabriel Tamaş a fost reţinut de poliţia israeliană în noaptea de luni spre marţi, conducând sub influenţa băuturilor alcoolice un automobil cu viteza de 205 kilometri/oră, într-un sector de drum unde viteza legală maximă era de 90 de kilometri/oră. Poliţiştii l-au oprit pe Tamaş pentru viteză excesivă, apoi au constatat că internaţionalul român avea o alcoolemie de trei ori mai mare decât cea permisă (0,77 mg/l alcool în aerul exprirat).
Tamaş (35 de ani) este în Israel din 2017, la Hapoel Haifa. În acest sezon, el a jucat 23 de meciuri în campionat, marcând două goluri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: tamas