You are here:

Helmut Duckadam a reacţionat după gestul controversat al lui Emiliano Martinez din finala Cupei Mondiale: ”Nu cred că merita acest trofeu!”

Helmut Duckadam a reacţionat după gestul controversat al lui Emiliano Martinez din finala Cupei Mondiale: ”Nu cred că merita acest trofeu!”

Cupa Mondială

Comentarii

Helmut Duckadam a vorbit despre gestul controversat al portarului Argentinei, după finala din Qatar. Argentina a câştigat Cupa Mondială în faţa Franţei.

Emiliano Martinez a fost desemnat cel mai bun portar de la Campionatul Mondial din Qatar. În momentul ceremoniei de premiere, de la sfârşitul finalei, Martinez a făcut un gest bizar, după ce i-a fost înmânată Mănuşa de Aur.

Fostul portar al Stelei, Hemut Duckadam, nu a înţeles gestul lui Emiliano Martinez. El consideră că argentinianul nu merita trofeul pe care l-a obţinut după Cupa Mondială. 

”Nu cred că merita acest trofeu!”

”Nu l-am înţeles. N-am înţeles exact ce a vrut să facă. Eu am fost şi fan al Marocului şi nu mi-a plăcut finalul meciului cu Croaţia, când s-a văzut că nu ştiu să piardă.

Mi-ar fi plăcut să văd o decenţă mai mare din partea lor. Gesturile astea, în general, nu-mi plac. Poţi să pierzi şi cu demnitate.

Oricum, nu cred că Martinez merita acest trofeu (n.r. trofeul pentru cel mai bun portar al turneului final). Dar întotdeauna câştigătorul ia tot.

Cred că portarul Croaţiei merita acest trofeu. Îmi aduc aminte de finala intercontinentală de la Tokyo, când a luat Alzamendi premiul pentru jucătorul meciului.

Cred că atunci merita Belodedici. Eu rămân la părerea că cel mai bun portar a fost cel al Croaţiei”, a spus Helmut Duckadam, potrivit AS.ro.

Argentina - Franţa 4-3 (după loviturile de departajare)

Reprezentativa Argentinei a câştigat, duminică, pentru a treia oară Cupa Mondială, învingând în finala din Qatar, disputată pe stadionul Lusail, cu scorul de 4-2, la lovituri de departajare (3-3 după prelungiri), Franţa, campioana din 2018.

Golul doi al Argentinei a fost o bijuterie semnată de Di Maria după o fază colectivă în mare viteză. Dică susţine că 80 la sută din gol a fost al mijlocaşului central Mec Allister, care a jucat inteligent din prima şi a oferit rapiditate acţiunii care i-a surprins pe francezi. 

Pentru argentinieni este primul trofeu mondial după 36 de ani, ei triumfând în 1978 şi 1986. Argentina şi-a luat revanşa după ce la ediţia din 2018, în optimi, a pierdut chiar în faţa Franţei, scor 3-4.

La finalul prelungirilor, scorul era 3-3, golurile fiind marcate de Messi ’23 (penalty), ‘109, Di Maria ’36 / Mbappe ’80 (penalty), ’81, ‘118 (penalty).

La loviturile de departajare, scorul a fost 4-2 pentru argentinieni. Pentru naţionala lui Scaloni au înscris Messi, Dybala, Paredes şi Montiel.

Franţa a marcat prin Mbappe şi Kolo Muani, însă Coman şi Tchouaméni au ratat.

La acest meci, Messi a devenit jucătorul cu cele mai multe partide jucate la turneele finale ale CM (26) şi Lloris portarul cu cele mai multe meciuri la turneele finale (20).

Afla mai multe despre: helmut duckadam-emiliano martinez-cupei mondiale 

viewscnt
Articole similare