Transferul verii vine din Arabia Saudită. Potrivit jurnalistului italian Fabrizio Romano, Al Nassr şi Chelsea au ajuns la un acord în privinţa transferului definitiv al lui Joao Felix (25 de ani).
Celebrul „HERE WE GO!” a fost postat duminică după-amiază, semn că cele două părţi au bătut palma.
Al Nassr a plătit un tarif iniţial de 30 de milioane de euro pentru atacantul portughez, sumă la care se adaugă o clauză consistentă de revânzare şi bonusuri de performanţă. Transferul este permanent, iar João Félix a primit deja autorizaţia de a zbura pentru vizita medicală şi semnarea contractului.
În vârstă de 25 de ani, João Félix se va alătura lui Cristiano Ronaldo la formaţia din Riyadh, într-un duo portughez care promite să facă spectacol în campionatul saudit.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Joao Felix a evoluat în a doua parte a sezonului precedent la AC Milan, formaţie pentru care a marcat două goluri în 15 meciuri. În 2019, Felix a devenit cel mai scump transfer din istoria lui Atletico de Madrid.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Los Colchoneros” au plătit 127 de milioane de euro în schimbul lustianului care a fost lansat în fotbalul european de Benfica.
Afla mai multe despre: ronaldo