Suma de transfer plătită de Chelsea pentru Adrian Mutu, în 2003, ar putea fi depăşită în viitorul apropiat. Pe atunci, fostul tricolor juca la Parma şi a făcut pasul în Premier League. Acum, recordul ar putea fi bătut tot cu un transfer al unui român de la clubul din Emilia-Romagna.
Fotbaliştii tineri români, care au făcut pasul spre naţionala României, au devenit atractivi pentru cluburile din Europa, iar printre cei mai interesanţi jucători se numără şi Valentin Mihăilă. În privinţa atacantului de 21 de ani au apărut mai multe informaţii despre echipe care-l doresc, deşi a retrogradat cu Parma în Serie B.
Presa din Italia anunţă că Hertha Berlin şi Eintracht Frankfurt vor să-l transfere pe Valentin Mihăilă
În următoarea perioadă de transferuri, din iarnă, Valentin Mihăilă ar putea schimba echipa, în condiţiile în care interesul pentru atacant este în creştere, anunţă presa din Italia. Imediat după ce ex-jucătorul Universităţii Craiova a fost titular în Germania - România 2-1, la Hamburg, în preliminariile Campionatului Mondial din 2022, Seriebnews.com a anunţat că două echipe importante din Germania îl vor.
Hertha Berlin şi Eintracht Frankfurt ar putea da asaltul pentru tricolor în ianuarie, "dar nu sunt singurele două echipe care-l doresc în Bundesliga", anunţă italienii. În ultimele săptămâni, sursele jurnaliştilor din străinătate au indicat interesul unor cluburi din Serie A, dar şi din partea lui Watford, acolo unde ar fi dorit de Claudio Ranieri.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Totuşi, Parma va negocia "la sânge". Cei doi români ai Parmei, Valentin Mihăilă şi Dennis Man, sunt apreciaţi de Kyle Krause, iar pentru niciunul dintre cei doi nu va accepta o ofertă de sub 20 de milioane de euro. Omul de afaceri american a plătit aproximativ 20 de milioane de euro, pentru a-i aduce din Liga 1, de Universitatea Craiova, respectiv FCSB.
Ambiţia lui Kyle Krause ar putea însemna că unul dintre Valentin Mihăilă sau Dennis Man va fi vândut pentru o sumă istorică pentru fotbalul românesc.
În acest moment, Adrian Mutu e cel mai scump fotbalist român vândut în istorie, în schimbul a 19 milioane de euro, de la Parma, la Chelsea, fiind urmat de Cristian Chivu (18 milioane de euro, la AS Roma) şi Răzvan Marin (12 milioane de euro, la Ajax).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Dan Petrescu s-a opus unui transfer la CFR! Jucătorul venise la Cluj din Anglia pentru a semna contractul
- EXCLUSIV | După meciul cu Germania, Marius Niculae vrea mai multă atenţie din partea tricolorilor lui Rădoi: "După mulţi, mulţi ani am demonstrat asta!"
- "Mă împuşc! A fost ofsaid clar!". Reacţie furioasă din tabăra Spaniei după golul controversat din finala Ligii Naţiunilor
Afla mai multe despre: valentin mihaila, hertha berlin, eintracht frankfurt, transfer valentin mihaila