A făcut parte din una dintre cele mai mari echipe ale lui AC Milan din istorie, a câştigat de două ori Campionatul Mondial cu Brazilia şi nicio înfrângere nu a fost atât de dureroasă precum moartea propriului copil.
Marcos Evangelista de Morais, cunoscut publicului larg sub numele de Cafu, a avut parte de un eveniment pe care niciun părinte nu şi-l doreşte: a fost nevoit să îşi îngroape propriul copil. Fiul său, Danilo, în vârstă de 30 de ani suferea de ateroscleroza coronariană. La două zile după ce s-a petrecut tragicul eveniment, el trebuia să fie supus unei intervenţii care i-ar fi salvat viaţa.
Pentru prima dată după tragicul eveniment, Cafu a vorbit public despre ce s-a întâmplat. În interviul pentru publicaţia Veja, din Brazilia, fostul fundaş legendar a avut momente în care nu s-a putut stăpâni din plâns.
"Aveam un meci de fotbal cu prietenii. Danilo a fost în aceeaşi echipă cu mine. La pauză el a plecat, dar eu am continuat să joc, însă trei minute mai târziu am văzut că era zarvă în afara terenului. Din curiozitate, m-am dus să văd ce se întâmplă şi mi-am găsit fiul în convulsii.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
M-am panicat pentru că avea o istorie cu problemele la inimă. Am sunat la urgenţe şi mi s-a spus că vor ajunge în 10 minute, dar am ştiut că fiul meu nu poate aştepta atât. L-am luat în braţe, l-am pus în maşină şi în cinci minute am ajuns la spital. Era deja mai grav când am ajuns la spital. După jumătate de oră un doctor m-a chemat. I-am spus «Domnule doctor, nu trebuie să îmi zici nimic». Am stat, m-am rugat şi i-am cerut lui Dumnezeu să nu îmi ia copilul, nu a fost posibil.
O dată la cinci zile mă duc la cimitir să îi vizitez mormântul. Încă nu pot să percep ce s-a întâmplat. Nu am mai călcat pe terenul unde a avut criza. Nu pot să descriu sentimentul de a arunca cu pământ pe sicriul fiului tău, ştiind că nu se mai întoarce. Moartea unui copil îi marchează pe părinţi pe viaţă", a spus Cafu, printre lacrimi.
Acum în vârstă de 49 de ani, Cafu are 142 de selecţii pentru Selecao şi a câştigat Campionatul Mondial în 1994 şi 2002. O mare parte din carieră a petrecut-o în Serie A, la AS Roma şi AC Milan, iar succesul la nivel de club l-a cunoscut la clubul rossonero, alături de care a câştigat UEFA Champions League în 2007, un titlu în Serie A, două Supercupe ale Europei, o Supercupă a Italiei şi Campionatul Mondial al cluburilor. S-a retras în 2008, la un an după succesul de la Atena.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: cafu