După luni întregi de incertitudine privind viitorul său, plecarea lui Davide Frattesi de la Inter Milan pare din ce în ce mai probabilă în această vară. Conducerea clubului milanez ar fi stabilit deja un preţ clar pentru mijlocaş, semn că despărţirea nu mai este doar o simplă speculaţie de mercato.
De la sosirea sa pe „Giuseppe Meazza”, Frattesi nu a reuşit să-şi asigure un loc constant în primul unsprezece. Deşi plecarea lui Simone Inzaghi şi instalarea lui Cristian Chivu pe banca tehnică au alimentat speranţele unei relansări, situaţia internaţionalului italian nu s-a schimbat radical.
Mijlocaşul transferat de la US Sassuolo a continuat să fie utilizat sporadic, fără a beneficia de constanţa necesară pentru a deveni un om de bază în angrenajul nerazzurrilor. În ciuda momentelor bune, evoluţiile sale nu au reuşit să convingă definitiv staff-ul tehnic.
Inter fixează preţul pentru Frattesi: minim 35 de milioane de euro
Potrivit publicaţiei L'Interista, Frattesi ar fi decis să plece la finalul sezonului, în căutarea unei echipe care să-i ofere mai multe minute şi un rol central în proiectul sportiv.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Inter nu intenţionează însă să îl cedeze la orice preţ. Oficialii clubului ar fi stabilit un prag minim de 35 de milioane de euro pentru transfer, fără disponibilitatea de a negocia în jos. Suma reflectă în continuare încrederea conducerii în potenţialul jucătorului, chiar dacă despărţirea este luată în calcul.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Juventus şi Roma, pe urmele eroului din semifinala cu Barcelona
În cursa pentru semnătura lui Frattesi s-au remarcat deja două nume importante din Serie A. Juventus FC ar fi făcut o mutare concretă încă din mercato-ul de iarnă, în timp ce AS Roma monitorizează atent situaţia şi este pregătită să intervină dacă se iveşte oportunitatea potrivită.
Deocamdată, situaţia rămâne în stand-by, însă vara ar putea aduce deznodământul. Luna iunie se anunţă decisivă pentru mijlocaşul italian, care pare pregătit să deschidă un nou capitol al carierei sale, după o perioadă marcată de suişuri şi coborâşuri la Milano.
Pentru Frattesi, următoarele luni pot reprezenta momentul adevărului: fie confirmarea definitivă la un club care îi oferă încredere totală, fie continuarea unei căutări începute deja de mai multe sezoane.
Afla mai multe despre: serie a, inter milano








