Toni Petrea (45 de ani), antrenorul FCSB, a reacţionat la finalul meciului FCSB - Academica Clinceni 2-2, în etapa 7-a din play-off-ul Ligii 1.
Petrea a spus la flash-interviu că şi-a simţit elevii puţin emoţionaţi de presiunea pusă de faptul că liderul CFR Cluj a fost învins de Sepsi pe teren propriu şi au din nou ocazii să treacă pe primul loc. Antrenorul roş-albaştrilor a vorbit şi despre situaţia lui Andrei Vlad, portar care a simţit dureri şi a fost schimbat la pauză cu Straton.
"Din păcate nu am reuşit să profităm de rezultatul din celălalt joc şi să revenim pe primul loc. Până la urmă este un punct câştigat, suntem tot acolo. Urmează încă trei jocuri la fel de importante, grele, din care să vedem ce reuşim să scoatem pentru a ne menţine în lupta pentru titlu.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Poate şi rezultatul înregistrat înainte a pus o presiune în plus pe ei, i-am simţit în teren un pic emoţionaţi din cauza asta. Am început bine jocul, am marcat, după care am primit două goluri foarte uşor şi ne-am pierdut un pic din luciditate, din încredere. Voi încerca în următoarele zile să le ridic moralul jucătorilor, pentru că ne aşteaptă partide la fel de grele şi trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere.
(n.r. - despre Vlad) A acuzat ceva probleme medicale la începutul partidei, nu s-a simţit foarte bine şi am decis ca la pauză să îl schimb. Nu cred că e ceva foarte grav, e ceva de moment", a spus Toni Petrea, la flash.
FCSB - Academica Clinceni 2-2, în play-off-ul Ligii 1
FCSB a remizat, luni seară, la Giurgiu, scor 2-2 (1-2), cu echipa Academica Clinceni, într-un meci din etapa a şaptea a play-off-ului Ligii I.
Au marcat: Olaru ’20, Tănase ’56 (penalti) / Cordea ’26, Rusescu ‘36
La penalti, lovitura s-a repetat după ce prima dată, când Ureche a apărat, portarul nu a stat pe linia porţii. Penaltiul a fost acordat pentru un fault al lui Patriche la Tănase.
FCSB: Vlad (Straton ’46) – Creţu, Haruţ, I. Cristea, Radunovic – Vînă (Oaidă ’46), Ov. Popescu, D. Olaru – Moruţan, Fl. Tănase, Oct. Popescu. Antrenor: Anton Petrea
Academica Clinceni: Ureche – F. Achim, Bilali, Patriche, Dobrescu – Cascini, Cebotaru (Tănase ’73) – Ad. Popa (Pîrvulescu ’78), Chandarov (Moulin ’72), Cordea (Pashov ’85) – R. Rusescu (Markovic ’85). Antrenor: Ilie Poenaru
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: toni petrea, fcsb, reactie, liga 1