You are here:

I-au mazilit, dar le-au luat banii! 150.000 de euro i-a costat pe cei de la Sepsi despărţirea de Eugen Neagoe

I-au mazilit, dar le-au luat banii! 150.000 de euro i-a costat pe cei de la Sepsi despărţirea de Eugen Neagoe
Comentarii

Conducerea clubului Sepsi OSK a anunţat, joi, că a ajuns la un acord privind rezilierea pe cale amiabilă a relaţiilor contractuale cu antrenorul principal Eugen Neagoe. Acesta a primit o sumă importantă din partea clubului după ce-a semnat rezilierea contractului.

Neagoe a renunţat, până la urmă, la jumătate din salariul pentru ediţia viitoare, când urma să câştige 10.000 de euro pe lună. Cu 2.000 de euro în plus faţă de sezonul actual. GSP susţine că la fel au procedat şi oamenii din staff-ul său: secundul Sebastian Moga, preparatorul fizic Marius Dima şi antrenorul cu portarii Florentin Rădulescu. Per total, afacerea i-a costat pe cei de la Sepsi circa 150.000 de euro.

''Nu am fost supărat niciodată când am plecat de la o echipă, pentru că întotdeauna am fost foarte corect cu meseria pe care o fac şi încerc să îmi fac munca aşa cum cred eu de cuviinţă. Am reuşit lucruri frumoase cam pe la toate echipele la care am fost şi asta este cel mai important lucru pentru mine - să îmi fac meseria pe care mi-am ales-o, pe care o fac cu mare plăcere, cu devotament şi atunci vin şi rezultatele.

Nu ştiu dacă este bine sau rău momentul când pleci de la o echipă, doar timpul va demonstra. Şi de la Iaşi am plecat după 15 jocuri fără înfrângere şi ne-am dat mâna, ne-am despărţit şi am rămas în relaţii bune. Aşa s-a întâmplat în urmă cu câţiva ani când am fost la Pandurii Târgu Jiu, au fost momente extraordinare şi aşa s-a întâmplat şi astăzi, aici, cu oamenii cu care am lucrat. Nu am decis ce voi face pe viitor pentru că nu am o ofertă concretă în acest moment. Cu siguranţă merg acasă, am intrat mai repede în vacanţă decât băieţii, dar ce va fi în viitor chiar nu ştiu", a declarat Eugen Neagoe.

Afla mai multe despre: neagoe 

viewscnt
Articole similare