You are here:

Ianis Hagi a numit motivul pentru care nu şi-a găsit echipă după despărţirea de Rangers: "Aşa sper"

Ianis Hagi a numit motivul pentru care nu şi-a găsit echipă după despărţirea de Rangers: "Aşa sper"

Fotbal

Comentarii

Ianis Hagi (26 de ani), fotbalistul care a evoluat ultima oară în Scoţia, pentru Glasgow Rangers este în căutarea unei echipe. Internaţionalul român a numit motivul pentru care nu şi-a găsit nici în prezent echipă.

Fotbalistul cu 47 de selecţii în tricoul naţionalei de seniori a României este fără echipă din luna mai după ce şi-a încheiat contractul cu Rangers.

Folosit atât în campionat cât şi în Europa de Rangers în sezonul trecut, Ianis Hagi a avut parte de o primă parte a sezonului dezamăgitoare. După revenirea în Scoţia la capătul împrumutului din Spania, de la Deportivo Alaves, Hagi a fost trimis la a doua echipă.

După negocieri asupra contractului său cu şefii de pe Ibrox Park, Ianis Hagi a revenit la prima echipă. Cu patru goluri şi şapte pase decisive în 23 de partide în Premiership, plecarea lui Ianis Hagi la finalul sezonului a fost surprinzătoare pentru suporterii celor de la Rangers.

Fără echipă de la acel moment, Ianis Hagi încă aşteaptă oferta potrivită pentru a semna şi a reveni pe terenul de joc, în noul sezon.

Ianis Hagi: "Sper să fiu inspirat"

"Cum am spus, lui nea Mircea îi place să comunice cu jucătorii şi mă sfătuiesc deseori cu dânsul. Şi, da! Sper să fiu inspirat în alegere, să-mi găsesc clubul şi antrenorul unde să pot creşte în continuare.

Să joc la capacitatea maximă, fiindcă sunt conştient de ceea ce pot face pe teren, de potenţialul meu de dezvoltare. Mai am multe de învăţat şi ştiu că încă nu mi-am atins nivelul maxim. Iar nea Mircea, cu siguranţă, îşi doreşte asta pentru mine.

Deocamdată, nu! Sunt încă în discuţii. Nu vreau să mă grăbesc şi sper să fiu inspirat. Voi lua o decizie în perioada următoare şi-mi doresc să reîncep cu dreptul. Dar, atât timp cât nu simt că este decizia corectă, nu voi forţa. Totul va veni la timpul potrivit", a declarat Ianis Hagi, la GSP.

Afla mai multe despre: ianis hagiechipa nationala 

viewscnt
Articole similare