Ianis Hagi spune că deocamdată nu este interesat de numele echipelor care ar dori să-l transfere în vara acestui an, fiind concentrat doar pe cele şapte meciuri pe care le mai are de jucat în play-off.
„Deocamdată sunt aici, mai am şapte meciuri de jucat. Mă gândesc doar la Viitorul, sunt sută la sută concentrat pe ceea ce am de făcut şi deocamdată nu mă interesează ce se vorbeşte sau ce echipe sunt interesate de mine. Mă gândesc doar la ceea ce am de făcut aici”, a spus Hagi, miercuri, într-o conferinţă de presă.
Ianis Hagi consideră că şi în cazul în care tatăl său, Gheorhe Hagi, va pleca să antreneze în străinătate, lucrurile nu se vor schimba foarte mult la Viitorul: „Nu ştiu dacă se vor schimba foarte multe, pentru că strategia rămâne. Dacă va pleca, şi antrenorul nou care va veni va şti ce să aplice, pentru că strategia este stabilită. Toată lumea ştie ce să facă”.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Referitor la partida cu CSM Poli Iaşi, Ianis Hagi speră ca echipa sa să acumuleze cele trei puncte pentru a-şi îndeplini obiectivul, clasarea între primele trei formaţii. „Iaşiul a avut un campionat foarte bun, au avut un parcurs bun, o echipă greu de învins. Am jucat acolo, am câştigat dar foarte greu. Am spus la începutul play-off-ului că locul trei este cel mai apropiat, că ne interesează, este un obiectiv pe care încercăm să-l îndeplinim. Am redus numărul de puncte faţă de Craiova la 5 şi sperăm ca după această etapă să fim mai aproape de ei”, a mai spus Hagi.
Partida CSM Poli Iaşi – FC Viitorul, din cadrul etapei a IV-a a play-off-ului Ligii I, se va disputa vineri, de la ora 18.00.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, fotbal, mercato, viitorul