Ianis Hagi se apropie de finalul aventurii în Scoţia, însă nu duce lipsă de oferte, după a dezvăluit chiar tatăl său, Gheorghe Hagi.
La câteva zile după ce Gică Hagi se declara convins că fiul său nu va duce lipsă de oferte în vară, presa italiană anunţă că viitorul decarului echipei naţionale începe să se contureze. Ianis Hagi este la un pas de revenirea în Serie A, la doi ani de la plecarea de la Fiorentina. În ultima lună, aproape că n-a existat zi în care presa din "Cizmă" să nu scrie despre interesul lui Lazio pentru mijlocaşul român, interes care este aproape de a se concretiza, după cum scriu italienii. Conform site-ului torinogranata.it, gruparea biancocelestă este favorită să-l transfere pe Ianis Hagi. "Lazio este în pole-position pentru transferul lui Ianis Hagi, fostul jucător al Fiorentinei", scrie site-ul torinogranata.it.
Astfel, Ianis Hagi ar urma să revină în Serie A, campionat în care a strâns doar 48 de minute, pe parcursul a două meciuri, la precedenta experienţă. Într-un an şi jumătate petrecut la Fiorentina, între iulie 2016 şi ianuarie 2018, mijlocaşul român a jucat doar două partide la prima echipă a formaţiei viola, ambele din postura de rezervă. Ianis Hagi a evoluat, în schimb, pentru Fiorentina Primavera şi a reuşit şapte goluri şi trei assist-uri, în 19 apariţii.
Întors la Viitorul, Ianis reuşea să impresioneze sub comanda tatălui său, iar în vara anului 2019, după ce a făcut furori şi la Europeanul de tineret, părăsea din nou România, cu destinaţia Genk. Norocul nu i-a surâs, însă, nici în Belgia, fiind mai mult rezervă după un început promiţător.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La finalul lunii ianuarie a acestui an, a venit împrumutul în Scoţia, la Rangers, echipă la care Ianis Hagi s-a impus încă de la început ca titular şi a reuşit să-i califice pe scoţieni aproape de unul singur în optimile de finală ale Europa League.
Criza provocată de pandemia de coronavirus a dat, însă, peste cap planurile scoţienilor, care aveau de gând să activeze opţiunea de cinci milioane de euro pentru a-l transfera definitiv pe român. Recent, Football Insider a anunţat că Rangers vrea să renegocieze transferul românului, caz în care are şanse mici de reuşită, în contextul interesului lui Lazio, club dispus să pună pe masă până la zece milioane de euro pentru român.
Ianis Hagi, final de aventură în Scoţia. "Nu o să ducă lipsă de oferte"
"Nu cred că Ianis o să ducă lipsă de oferte, chiar dacă nu vreau iar să fiu răutăcios... Am citit un titlu şi preia toată lumea: Ianis, refuzat. Când a fost Ianis refuzat? Eu ştiu că Ianis a fost semnat de un club, a fost plătit, i s-a dat, a jucat în UCL, a făcut-o foarte bine, apoi a fost o perioadă când nu a mai jucat. De ce? Nu ştim! După aceea jucătorul a zis vreau să joc, atunci clubul l-a cedat, nu l-a refuzat pentru că şi de la vară Ianis are contract cu Genk. Un tânăr care joacă şi o face bine, nu e refuzat.
Ianis e jucătorul numărul 1 în România care a performat în Europa, da? A jucat în Europa şi a avut cea mai bună prestaţie. După a venit criza şi Ianis nu poate fi refuzat după cum a jucat în Europa şi în campionat", a declarat Gică Hagi, pentru Telekom Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis