Presa din Marea Britanie l-a "luat la ochi" pe Ianis Hagi (22 de ani), care n-a reuşit să impresioneze în acest debut de sezon, aşa cum a făcut-o în momentul transferului la Rangers FC. Mijlocaşul român a fost titular în partida câştigată de trupa lui Steven Gerrard cu 2-0 împotriva belgienilor de la Standard Liege, dar a reuşit doar un şut de la mare distanţă, cu care era să marcheze un euro-gol.
Evoluţiile lui Hagi Jr. din ultimul timp îi pun pe gânduri pe jurnaliştii britanici. Presa din Arhipelag susţine că Ianis nu-şi merită salariul pe care îl are în acest moment la Rangers, adică aproximativ 1,1 milioane de euro pe sezon. Mai mult, britanicii avansează şi numele unui jucător caruia să i se ofere mai multe şanse – Jordan James.
„Ianis Hagi a fost transferat permanent de la Genk în vară, dar continuă să aibă dificultăţi în a se impune în trupa lui Steven Gerrard, iar Jordan James ar putea să-şi găsească în curând un loc în primul 11”, notează The Boot Room.
„În meciul cu Standard Liege, Ianis n-a reuşit nici măcar un dribling, ceea ce reprezintă un motiv de îngrijorare. Hagi a marcat doar un gol în acest sezon şi nu poate fi îndeajuns pentru un jucător care câştigă în jur de 19.000 de lire sterline pe săptămână”, continuă publicaţia citată mai sus.
În acest sezon, Ianis Hagi a marcat doar un gol pentru Rangers în toate competiţiile, având în contul său şi şapte pase de gol.
- 4,5 milioane de euro este cota de piaţă a lui Ianis Hagi în acest moment, potrivit transfermarkt.com
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, rangers, presa, scotia, salariu