You are here:

Ianis Hagi, OUT de la Rangers după EURO! Care sunt variantele posibile pentru fiul „Regelui”

Ianis Hagi, OUT de la Rangers după EURO! Care sunt variantele posibile pentru fiul „Regelui”

Stranieri

Comentarii

Deşi Ianis Hagi a avut evoluţii bune la Campionatul European din Germania, iată că scoţienii de la Rangers nu au fost impresionaţi.

Ce a decis Rangers în privinţa lui Ianis Hagi după EURO 2024

Presa din Scoţia a analizat imediat parcursul lui Ianis Hagi de la EURO şi a tras o concluzie: mijlocaşul României nu va mai continua la Rangers odată cu startul noului sezon.

Concret, Ianis Hagi nu este dorit de clubul scoţian, aşa că este nevoit să caute o altă destinaţie. Cele mai probabile variante pentru Ianis Hagi sunt fie Spania, tot la un club din La Liga, fie Turcia, acolo unde s-a vorbit insistent despre un interes al lui Jose Mourinho, noul antrenor de la Fenerbahce.

”Eliminarea României de la EURO 2024, după înfrângerea cu Olanda, îi poate grăbi plecarea lui Ianis Hagi de la Rangers. Jucătorul de 25 de ani care a ajuns pe Ibrox în urmă cu patru ani, pare că a jucat deja ultimul său meci pentru echipă. Sezonul trecut, mijlocaşul a fost împrumutat la Alaves, iar după un sezon dezamăgitor, este puţin probabil ca Philippe Clement să îl vrea din nou în echipă”, au scris scoţienii de la Ibrox News.

”Chiar dacă Ianis Hagi îşi doreşte o nouă provocare, ultimele sale prestaţii de la EURO 2024 i-ar putea creşte valoarea pe piaţa de transferuri. Contribuţiile mijlocaşului la echipa naţională, inclusiv rolul pe care l-a avut în succesul din faza grupelor, ar putea atrage interesul unor cluburi din Europa.

Deşi Rangers este dispusă să îl lase să plece, vor căuta un preţ corect pentru jucătorul de 25 de ani, având în vedere potenţialul său şi faptul că mai are doi ani de contract.

Agenţii lui Hagi vor trebui să lucreze atent pentru a găsi un club care nu doar să îi satisfacă aşteptările jucătorului, dar care să ofere şi un pachet financiar potrivit pentru Rangers.

Următorii paşi pentru Hagi vor deveni limpezi, iar viitorul său pe Ibrox sau în altă parte va depinde de rezultatul acestor negocieri. ”, au mai scris scoţienii.

Afla mai multe despre: ianis hagirangerseuro 

viewscnt
Articole similare