România a remizat, joi, la Budapesta, contra Belarusului, scor 0-0, într-o partidă din preliminariile EURO 2024.
”Tricolorii” au făcut un meci consistent, în care au avut posesia şi prioritate la construcţie, însă a lipsit cu desăvârşirea inspiraţia în ultimii 30 de metri.
Oamenii din atac nu au reuşit să ofere pasa decisivă sau să prindă o execuţie cu care să-l şi învingă pe portarul advers.
Atac fără precedent împotriva lui Ianis Hagi
Fostul campion cu Oţelul Galaţi, din 2011, Silviu Ilie, a lăsat un comentariu pe reţelele sociale în care îl ”desfiinţează” pe Ianis Hagi pe baza jocului modest din meciul cu Belarus.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Dacă nu era copilul lui Hagi nici liga a 4-a nu prindea, vedea, juca. Tot îl forţează pe leşinat”, a scris Silviu Ilie.
Ianis Hagi a fost rezervă şi a fost introdus în minutul 62, în locul lui Denis Alibec. Miljocaşul celor de la Deportivo Alaves a fost repartizat în flancul stâng al atacului României, iar fostul său coleg de la Viitorul Constanţa, Denis Drăguş, a fost mutat ”vârf”, în locul lui Denis Alibec.
Site-ul de specialitate sofascore.com l-a notat pe Ianis Hagi cu nota 6.9, fiind a doua cea mai mare notă primită de jucătorii introduşi pe teren de către Edi Iordănescu, în repriza secundă.
- Olimpiu Moruţan - 7.3
- Ianis Hagi - 6.9
- Valentin Mihăilă - 6.7
- Louis Munteanu - 6.6
- Darius Olaru - 6.6
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: belarus-romania, silviu ilie, ianis hagi