Ianis Hagi (22 de ani) a devenit rezervă la Rangers, acolo unde antrenorul Steven Gerrard a reuşit să readucă bucuria în club. Echipa românului e pe primul loc în Scoţia, cu 38 de puncte, cu nouă mai multe decât Celtic, care e pe doi, dar care are două meciuri mai puţine.
Steven Gerrard, explicaţii după ce Ianis Hagi a fost rezervă, din nou, la Rangers
Ianis Hagi trece printr-o perioadă dificilă atât la echipa de club, cât şi la naţionala României. Mijlocaşul român nu a avut prestaţiile pe care Mirel Rădoi le-ar fi dorit din partea sa, iar în noiembrie a fost selecţionat pentru naţionala U21, care are un meci important, la vârful grupei, cu Danemarca U21.
În campionatul Scoţiei, Ianis Hagi şi-a pierdut locul de titular, deşi este un jucător apreciat de Steven Gerrard. În victoria cu Hamilton, scoe 8-0, de duminică seară, Ianis Hagi a bifat a cincea partidă din ultimele şase când nu face parte din formula de start a lui Rangers.
Deşi fanii l-au cerut înapoi în echipa de start, antrenorul lui Rangers are o explicaţie pentru deciziile luate:
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Am ajuns într-o poziţie în care am mulţi jucători puternici în lot, pe care pot să-i folosesc, iar asta s-a întâmplat şi cu Hamilton. Astăzi am făcut cinci schimbări şi acest lucru nu ne-a afectat jocul. Asta mă bucură cel mai mult”, a declarat Gerrard, citat de Spotmedia.
16 meciuri, 1 gol şi 8 pase decisive sunt cifrele lui Ianis Hagi în acest sezon, la Rangers.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ianis hagi, gerrard, rangers, ianis hagi rangers