Atacantul suedez Zlatan Ibrahimovic, al cărui contract cu AC Milan expiră în această vară, ar putea juca la Hammarby, echipă la care este acţionar, a anunţat directorul sportiv al clubului, Jesper Jansson, într-un interviu acordat cotidianului Expressen.
"Dacă va veni să joace aici? Probabil, cred că da. Însă numai Zlatan ştie cu adevărat. El nu a spus niciodată aşa ceva şi, cu siguranţă, nu trebuie să-l întreb sau să-i spun că îl dorim. Am ajuns să îl cunosc şi el nu spune nimic până când nu este sigur 100%.
Evident că ne-am dori să vină la noi. Ibrahimovic ar garanta un salt calitativ pentru întreaga echipă şi în primul rând ar garanta o negociere simplă pentru achiziţionarea sa. Probabil ar fi o operaţiune care m-ar înnebuni", a spus Jansson, component al selecţionatei olimpice a Suediei la JO din 1992 de la Barcelona.
În vârstă de 38 ani, Zlatan Ibrahimovic a părăsit Italia şi s-a antrenat alături de jucătorii de la Hammarby în această perioadă de pauză generată de pandemia de coronavirus, în condiţiile în care Suedia a fost una dintre puţinele ţări care nu a impus măsuri stricte de izolare.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ibrahimovic