Kylian Mbappe, pe care presa l-a prezentat pe picior de plecare de la PSG în repetate rânduri, "nu a vorbit niciodată de plecarea de la echipă în luna ianuarie", a asigurat, marţi seara, directorul sportiv al campioanei Franţei, Luis Campos.
"Eu sunt în fiecare zi cu Kylian Mbappe. El nu mi-a vorbit niciodată de o plecare în ianuarie. Nu este o declaraţie a jucătorului, este o informaţie de presă, o informaţie care nu este adevărată, iar o asemenea informaţie înaintea unui meci ca acesta este foarte gravă.
De aceea sunt aici, ca să dezmint şi să spun clar că niciodată Kylian Mbappe nu mi-a vorbit despre asta, nici mie şi nici preşedintelui Nasser Al-Khelaifi", a spus Campos pentru Canal+, înaintea meciului cu Benfica.
Intervenţia lui Campos, cu câteva minute înaintea meciului cu lusitanii, de pe Parc des Princes, era aşteptată în timp ce clubul parizian era cuprins de zvonuri privindu-l pe Mbappe, la doar câteva luni de la prelungirea surprinzătoare a contractului său, deşi era atacantul era curtat de Real Madrid.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Paris Saint-Germain, fără Leo Messi (accidentat), a făcut un nou egal cu Benfica, 1-1. Mbappe a marcat golul parizienilor, din penalty, Joao Mario egalând pentru Benfica, tot din lovitură de pedeapsă.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: mbappe