You are here:

Iga Swiatek a avut "mult de plâns şi multe nopţi nedormite" după testul său pozitiv! Prima reacţie a jucătoarei: "O substanţă despre care nu auzisem"

Iga Swiatek a avut "mult de plâns şi multe nopţi nedormite" după testul său pozitiv! Prima reacţie a jucătoarei: "O substanţă despre care nu auzisem"

Tenis

Comentarii

Jucătoarea poloneză de tenis Iga Swiatek, suspendată pentru o lună, spune că s-a confruntat cu cea mai grea situaţie din viaţa ei după anunţul testului său pozitiv pentru trimetazidină.

Iga Swiatek a avut „mult de plâns şi multe nopţi nedormite” după testul său pozitiv

„Anunţul testului a fost un şoc pentru mine şi această situaţie m-a îngrijorat foarte mult”, a explicat Iga Swiatek, suspendată pentru o lună pentru un test antidoping cu trimetazidină. 

"La început nu am înţeles cum aş fi putut ieşi cu un rezultat pozitiv. S-a dovedit a fi trimetazidină un nivel foarte scăzut, o substanţă despre care nu auzisem niciodată. Am simţit un puternic sentiment de nedreptate şi primele săptămâni au fost haotice.

Am cooperat imediat cu ITIA. Ei au văzut că nivelurile de concentraţie ale produsului sunt foarte scăzute şi că acest lucru ar putea rezulta din contaminarea unui medicament. Testele au arătat că melatonina pe care o folosisem de mult timp a fost contaminată în timpul producţiei. A fost un şoc să aud asta, dar astfel totul a avut o explicaţie. Găsirea sursei este cheia în aceste cazuri.

Melatonina este esenţială pentru mine, din cauza călătoriilor mele frecvente şi a jet-lag-ului cu stresul cauzat de tulburările de somn. Din cauza suspendării, nu o să pot să-mi apăr clasamentul, dar acesta nu este cel mai important lucru. Ceea ce conta pentru mine era să-mi dovedesc nevinovăţia. 

Mi s-a dat o suspendare simbolică de o lună, ceea ce înseamnă că voi putea începe sezonul viitor într-o stare potrivită, concentrată doar pe ceea ce am făcut mereu, şi anume să joc tenis”, a declarat Iga Swiatek, numărul doi mondial.

Afla mai multe despre: iga swiatekiga swiatek test pozitiv 

viewscnt
Articole similare