You are here:

Iga Swiatek, Magda Linette, Magdalena Frech, în echipa Poloniei pentru întâlnirea cu România

Iga Swiatek, Magda Linette, Magdalena Frech, în echipa Poloniei pentru întâlnirea cu România

Tenis

Comentarii

Jucătoarele Iga Swiatek, locul 4 WTA, Magda Linette, locul 62 WTA, Magdalena Frech, locul 88 WTA, Alicja Rosolska, locul 66 WTA de dublu, şi Maja Chwalinska, locul 257 WTA, au fost selecţionate de căpitanul nejucător al Poloniei, Dawid Celt, pentru întâlnirea cu România din Billie Jean King Cup, a anunţat federaţia poloneză.

De partea cealaltă, noul căpitan nejucător al României, Horia Tecău, le-a convocat pe Simona Halep, locul 26 WTA, Elena Gabriela Ruse, locul 57 WTA, Irina-Camelia Begu, locul 72 WTA, şi Monica Niculescu, locul 46 WTA la dublu.

Halep şi Swiatek vor prefaţa această întâlnire, sâmbătă, de la ora 03.00, în semifinale la Indian Wells.

Dawid Celt nu se aştepta ca Simona Halep să mai joace în Biliie Jean King Cup, fostă FedCup.

"Nu sunt surprins că rivalii noştri ne pregătesc cea mai tare formaţie, pentru că ştim cu toţii miza acestui meci. Am auzit în ultimele săptămâni informaţii că Simona se pregateşte de meciul cu Polonia, deşi în urmă cu câteva luni credeam ca românca va renunţa să mai joace în Billie Jean King Cup din cauza vârstei şi a problemelor de sănătate. Dar prezenţa lui Halep la Radom este cu siguranţă o veste foarte bună pentru fani, pentru că jucătoare de calibrul româncei nu sunt văzute deseori în Polonia. Aud că mulţi oameni se bucură de meciul dintre Iga şi Simona, dar întâlnirea de la Radom nu este doar despre Swiatek şi Halep. Am încredere că toate jucătoarele care vor evolua acolo vor garanta suporterilor un nivel bun şi mari emoţii. Ne aşteaptă un meci foarte greu, pentru că România are mai multe jucătoare clasate în top 100 al clasamentului WTA Tour. De asemenea, indiferent de componenţa finală, putem fi siguri că la Radom va veni o echipă foarte puternică. Prin urmare, am desemnat cea mai puternică formaţie pentru acest meci. Cred în jucătoarele mele pentru că fetele se dezvoltă constant, urcă în clasament şi îşi îmbunătăţesc jocul. Desigur, ne respectăm rivalii, dar ne cunoaştem şi valoarea noastră. Cu siguranţă va fi multă tensiune de ambele părţi şi vom face tot posibilul pentru a controla aceste emoţii şi a arăta pe teren ce avem mai bun", a declarat Celt, soţul fostei jucătoare Agnieszka Radwanska.

Întâlnirea Polonia - România va avea loc în 15 şi 16 aprilie 2022, la Radomskie Centrum Sportu, din Radom, iar câştigătoarea va merge la Turneul Final 2022, printre cele mai bune 12 echipe din lume.

Echipa învinsă va juca un baraj de rămânere în Grupa Mondială.

Afla mai multe despre: poloniabillie jean king cupromanialot 

viewscnt
Articole similare