You are here:

Ignorat în Liga 1, fotbalistul a dat lovitura carierei! A semnat astăzi cu un gigant: ”Un jucător impresionant!”

Ignorat în Liga 1, fotbalistul a dat lovitura carierei! A semnat astăzi cu un gigant: ”Un jucător impresionant!”
Comentarii

Mijlocaşul ofensiv uruguayan, Pablo Ceppelini (29 de ani), trecut pe la Universitatea Cluj în urmă cu câţiva ani, a semnat cu Penarol Montevideo, una dintre cele mai cunoscute formaţii din America de Sud.

Fost jucător în Liga 1, Pablo Ceppelini va juca la cea mai cunoscută echipă din Uruguay

Ceppelini avea 24 de ani când semna cu U Cluj.  A făcut un sezon bun în tricoul "studenţilor", cu 22 de prezenţe în Liga 1, cu două goluri şi două pase de gol, plus o finală de Cupa României, însă problemele financiare aveau să fie cele care-i încheiau subit aventura în România.  Nu şi-a primit salariul pe şase luni de zile, iar în vară a acţionat cu succes clubul în instanţă şi a obţinut dezlegarea. S-a întors în ţara natală, la Montivedoe Wanderers.

Din 2015 până în 2019, Ceppelini a evoluat pentru Club Boston River (Uruguay), Danubio (Uruguay) şi Atletico Nacional (Columbia). La ultima dintre formaţii a impresionat cel mai mult, iar iarna trecută părea că a semnat contractul vieţii sale, cu fosta campioană a Mexicului, Cruz Azul. Nu avea să fie deloc aşa. Nu şi-a impus jocul şi a devenit o piesă dispensabilă, un lucru total neaşteptat pentru el. Acum va juca la Penarol Montevideo, club pe unde a mai trecut la începuturile carierei sale, dar unde nu a apucat sa evolueze niciun minut. ”Este un fotbalist cu calităţi impresionante. Are acum şansa pe care nu a avut-o în 2014. Penarol este visul său ca fotbalist” scrie presa din ţara natală a fotbalistului.

El devine al treilea jucător transferat de Penarol de când gruparea din Montevideo a fost preluată de Ignacio Ruglio. Ceppelini va ajunge săptămâna viitoare la Montevideo şi după ce îi va expira perioada de carantină se va alătura lotului condus de Mauricio Larriera.

Peñarol, un nume uriaş în America de Sud

Peñarol deţine recordul pentru cele mai multe campionate profesioniste ale Uruguayului câştigate. De asemenea gruparea din Montevideo deţine şi recordul la numărul total de campionate ale Uruguayului câştigate, având 50(amatoare şi profesioniste). De cinci ori, gruparea uruguayana a cucerit şi Copa Libertadores, ultima data in 1987.

În 2009, Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului a publicat lista celor mai bune cluburi ale secolului XX de pe fiecare continent. Peñarol a fost desemnat echipa secolului în America de Sud, devansându-i pe Independiente din Argentina şi Nacional din Uruguay.

Afla mai multe despre: pablo ceppelini 

viewscnt
Articole similare