Naţionala României va înfrunta Germania în al doilea meci din preliminariile CM 2022, programat duminică, de la ora 21:45. Partida poate fi urmărită în format livetext pe telekomsport.ro.
Alexandru Maxim, jucătorul României, a fost prezent la conferinţa de presă premergătoare partidei de mâine şi a prefaţat duelul de pe Arena Naţională.
„Echipa trebuie să facă un meci perfect pentru un rezultat pozitiv. Încerc să nu mă concentrez pe un anumit jucător. Sunt pregătit pentru a fi pe teren cu Germania, îmi doresc să fiu. Numărul 10 pe care-l am e o onoare. Din punct de vedere tactic trebuie să facem un meci perfect. Le place posesia, trebuie să oferim puţine spaţii. Defensiv trebuie să jucăm bine toţi cei 11 de pe teren. Jucăm împotriva favoritei. Îi respectăm, dar până începe meciul. Trebuie să avem curaj, o atitudine pozitivă. Mergem cu gândul să obţinem un rezultat pozitiv.
Am observat că, indiferent de adversar, meciurile sunt mai dificile. Toate echipele au progresat. Toate au jucători în campionate puternice. Consider că avem şansa noastră cu Germania. Jucăm acasă şi fanii ne-ar fi împins de la spate, dar asta e situaţia şi lumea s-a obişnuit puţin”, a declarat Maxim.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
„Dacă de dorim să participăm la un Campionat Mondial, trebuie să ne luptăm şi cu adversari de top”
„Când vorbim despre faza defensivă, vorbim despre întreaga echipă. Cred că jucătorii din atacul Germaniei sunt, cu tot respectul pentru macedoneni, cu o calitate în plus. Fiecare meci e diferit. Consider că tactic trebuie să facem un meci bun, să fim inteligenţi. Nu plecăm de la premisa că pierdem acest meci. Jucăm împotriva unei echipe puternice şi, dacă mergem să ne gândim la un punct, vom avea un meci dificil. Când vom avea mingea, trebuie să le punem probleme.
Având în vedere cunoştinţele lui Mirel Rădoi şi de tehnologia de care dispune, nu cred că e necesar să aibă discuţii cu mine. Au fost momente cu Macedonia de Nord când am oferit spaţii, dar va trebui să nu le mai oferim, să nu facem aceleaşi greşeli. Sunt încrezător, nu doar eu, ci echipa toată este. Dacă ne dorim să participăm la un Campionat Mondial, trebuie să ne luptăm şi cu adversari de top, iar acest meci e testul”, a conchis jucătorul naţionalei României.
„Tricolorii” speră să facă o „minune” în faţa naţionalei Germaniei, având în vedere că reprezentativa nemţilor este favorită să câştige grupa. Potrivit Transfermarkt, naţionala Germaniei este cotată la 1,1 miliarde de euro, în timp ce reprezentativa României valorează 92,75 de milioane.
Până acum, cele două echipe naţionale s-au întâlnit de patru ori, ultima dată în 2007, când nemţii s-au impus cu 3-1, într-un meci amical.
Programul României în Grupa J din preliminariile CM 2022 din Qatar
25 martie 2021
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
ROMÂNIA – Macedonia de Nord, 3-2 (Tănase 28, Mihăilă 50, I. Hagi 86 / Ademi 82, Trajkovski 83)
Germania – Islanda 3-0 (Goretzka 2, Havertz 7, Gundogan 56)
Liechtenstein – Armenia 0-1 (Frommelt 83-aut.)
28 martie 2021
Armenia – Islanda, de la ora 19:00
ROMÂNIA – Germania, de la ora 21:45
Macedonia de Nord – Liechtenstein, de la ora 21:45
31 martie 2021
Armenia – ROMÂNIA, de la ora 19:00
Germania – Macedonia de Nord, de la ora 21:45
Liechtenstein – Islanda, de la ora 21:45
2 septembrie 2021
Islanda – ROMÂNIA, de la ora 21:45
Liechtenstein – Germania, de la ora 21:45
Macedonia de Nord – Armenia, de la ora 21:45
5 septembrie 2021
Islanda – Macedonia de Nord, de la ora 19:00
ROMÂNIA – Liechtenstein, de la ora 21:45
Germania – Armenia, de la ora 21:45
8 septembrie 2021
Armenia – Liechtenstein, de la ora 19:00
Macedonia de Nord – ROMÂNIA, de la ora 21:45
Islanda – Germania, de la ora 21:45
8 octombrie 2021
Germania – ROMÂNIA, de la ora 21:45
Islanda – Armenia, de la ora 21:45
Liechtenstein – Macedonia de Nord, de la ora 21:45
11 octombrie 2021
ROMÂNIA – Armenia, de la ora 21:45
Islanda – Liechtenstein, de la ora 21:45
Macedonia de Nord – Germania, de la ora 21:45
11 noiembrie 2021
Armenia – Macedonia de Nord, de la ora 19:00
ROMÂNIA – Islanda, de la ora 21:45
Germania – Liechtenstein, de la ora 21:45
14 noiembrie 2021
Liechtenstein – ROMÂNIA, de la ora 19:00
Armenia – Germania, de la ora 19:00
Macedonia de Nord – Islanda, de la ora 19:00
Afla mai multe despre: nationala romaniei, alexandru maxim, nationala germaniei