You are here:

Ilie Năstase şi Donald Trump, o prietenie de decenii. Cum ar putea sportul să influenţeze relaţiile diplomatice dintre România şi SUA: ”Mă cunoaşte”

Ilie Năstase şi Donald Trump, o prietenie de decenii. Cum ar putea sportul să influenţeze relaţiile diplomatice dintre România şi SUA: ”Mă cunoaşte”

Special

Comentarii

Ilie Năstase (79 de ani) a vorbit despre relaţia veche de prietenie pe care o are cu preşedintele SUA, Donald Trump (79 de ani).

Ilie Nastase, provocat la o întâlnire de gradul zero cu Donald Trump

Pe Ilie Năstase, primul lider mondial din istoria tenisului masculin, îl leagă o legătură de prietenie încă din tinereţe cu actualul preşedintele al Statelor Unite ale Americii, Donald Trump. La acel moment, în anii '60-'70, ”Nasty” era considerat cel mai bun jucător din tenis, iar Trump era un prosper om de afaceri.

Recent, personalitatea marcantă a sportului românesc a fost chestionat, într-un material exclusiv Orange Sport, cu privire la relaţiile diplomatice din prezent dintre România şi SUA. 

Este recunoscut faptul că sportul deschide mereu foarte multe uşi şi o ţară ar putea să-şi folosească valorile pe care le are pentru binele acesteia în relaţie cu puterile lumii, dar Ilie Năstase a precizat că nu este valabil şi în cazul de faţă.

”Nu vreau să mă propun. Dacă oamenii consideră că nu pot să ajung acolo că nu sunt diplomat, aşa mi s-a transmis data trecută, că nu sunt din diplomaţie şi că nu am ce căuta pe acolo. Respect decizia, nu pot să mă propun eu singur.

Ei trebuie să trimită un politician. Nu e domeniul meu. Îmi pare rău că nu pot să ajut. (n.r. Donald Trump) Mă cunoaşte, dar nu sunt o persoană potrivită, nu sunt consilierul nimănui, nu se poate”, a declarat Ilie Năstase, potrivit Orange Sport.

Ilie Năstase a dezvăluit ce fel de persoană este actualul şef de stat american: ”În relaţiile diplomatice, dacă îi trimiţi o scrisoare lui Donald Trump, probabil că îţi răspunde după un an-doi sau nici nu-ţi mai răspunde. Se fac pe relaţiile de prietenie, restul nu se mai face. Pe cale diplomatică mai greu reuşeşti.

Domnul Ambasadaror al nostru care este la Washington trebuie să ştie mai bine, el trebuie să ne spună ce se întâmplă şi cât de apropiaţi suntem de America. Noi nu ştim exact care este situaţia României în faţa americanilor”.

Cu toate că este foarte dificil pentru orice român să ajungă la Donald Trump, Ilie Năstase a realizat o legătură deosebită şi cu precedentul preşedinte SUA, Joe Biden: ”Când a fost domnul Biden aici, i-am făcut (n.r. cadou) o rachetă. A zis că o pune în ramă şi se uită la ea, că nu joacă cu ea”, a mărturisit primul star din tenisul mondial.

De-a lungul timpului, Ilie Năstase a ”stat la aceeaşi masă” şi cu alt preşedinte american, George Bush junior (2001-2009), atunci când acesta a venit într-o vizită la Bucureşti în 2002.

De asemenea, legendara personalitate a tenisului românesc a făcut cunoştinţă cu alte personalităţi mondiale sau cu şefi de stat, printre care şi un joc de tenis cu Gerhard Schroder, Cancelar federal al Germaniei în perioada 1998-2005.

Articol de: Răzvan Ionaşcu

Afla mai multe despre: ilie nastasedonald trumpsuaromaniatenisspecialdiverse 

viewscnt
Articole similare