CS Mioveni s-a duelat cu UTA Arad, într-o partidă contând pentru etapa a 8-a din Liga 1, scor 1-1.
Ilie Poenaru nu se mulţumeşte! Discurs categoric după remiza cu CS Mioveni: ”Sunt pretenţios. Vreau mai mult de la echipă”
În minutul 89 Krasniqi a ratat lovitura de la 11 metri, a trimis mingea în bară.
Ilie Poenaru, antrenorul echipei UTA Arad, a vorbit după meci despre remiza de azi şi a cerut mai mult de la jucătorii săi.
”Cu un punct rămân după acest meci. Puteam să pierdem şi acel punct pentru că ne-am descoperit puţin pe final, ne-am dorit foarte mult să câştigăm, dar fotbalul e imprevizibil. La un moment dat am fost dezorganizaţi şi n-am mai avut reacţia necesară să dăm acel echilibru. Respectăm Mioveniul, dar suntem supăraţi că am pierdut 2 puncte. Vreau mai multe, îmi doresc mai mult, sunt pretenţios”, a declarat Ilie Poenaru.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Întrebat despre situaţia lui Keşeru, care a fost exclus din lot, Poenaru a mărturisit: ”Da! Clar că în momentu în care e pregătit şi e ok, sigur mă bazez pe el. Eu nu sunt genul de antrenor care să fiu ranchiunos, n-am nicio problemă doar că toată lumea trebuie să respecte regulamentul pe care eu îl impun. Regulile pe care le fac indiferent cine el. Nu avem nicio problemă, nu suntem certaţi, supăraţi. El a acceptat şi săptâmăna viitoare la meciul cu Chindia e posibil să-l vedeţi în teren”.
După acest egal, CS Mioveni ajunge la 3 puncte şi este pe locul 15. UTA este pe 7, cu 11 puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: ilie poenaru, uta arad, cs mioveni