Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Imagini ireale în ”Clasicul Turciei!” Fenerbahce a părăsit gazonul la doar două minute de la startul derby-ului cu Galatasaray. Motivul din spatele deciziei radicale

Imagini ireale în ”Clasicul Turciei!” Fenerbahce a părăsit gazonul la doar două minute de la startul derby-ului cu Galatasaray. Motivul din spatele deciziei radicale
Comentarii

Fenerbahce a boicotat derby-ul cu Galatasaray din Supercupa Turciei.

Fenerbahce este în război cu Federaţia Turcă de Fotbal. La data de 17 martie, Fenerbahce câştiga partida de pe terenul lui Trabzonspor, scor 3-2, la finalul căreia au avut loc incidente extrem de grave.

Supăraţi că cei de la Fener sărbătoreau victoria pe gazon, mai mulţi suporteri ai gazdelor au pătruns pe teren şi s-au luat la bătaie cu forţele de ordine şi jucătorii oaspeţilor. Mai mult, portarul oaspeţilor, Dominik Livakovic, a fost lovit cu pumnul în faţă în timpul încăierării. 

Astfel, după cele întâmplate, Fenerbahce a anunţat că vrea să se retragă din campionatul turc, având în vedere riscul la care sunt supuşi jucătorii.  Într-un final, ideea celor de la Fener nu a mai fost aplicată, la decizia  Adunării Generale Extraordinare de săptămâna trecută.

Puştii lui Fenerbahce, protagoniştii unor imagini antologice în Supercupa cu Galtasaray!

Fenerbahce şi Galatasaray s-au deplasat în Arabia Saudită pentru un nou episod din ”Clasicul Turciei”, de această dată în Supercupă. Ismail Kartal, antrenorul lui Fener, a trimis pe teren doar juniori, în semn de protest faţă de refuzul Federaţiei de a amâna finala Supercupei. 

Galben-albaştrii au înaintat o solicitare pentru ca meciul cu Galatasaray să fie reprogramat, pentru a putea pregăti meciul cu Olympiakos din sferturile Conference League. Forul a răspuns negativ, iar Fener a decis să boicoteze derby-ul.

Jucătorii lui Fenerbahce au ieşit de pe gazon în minutul 2, după ce Mauro Icardi reuşise să deschidă scorul, iar Galatasaray a câştigat meciul, la ”masa verde”, scor 3-0.

Bătălia adevărată se va da pe Rams Park, pe 19 mai. Galtasaray va primi vizita lui Fenerbahce în meciul care poate reprezenta finala campionatului din Turcia. În prezent, ”Cim Bom” este pe unu, cu 84 de puncte, două mai multe decât Fenerbahce.

Afla mai multe despre: galatasarayfenerbahceturcia 

viewscnt
Articole similare