La doar o zi distanţă după "Ziua Femeii", Nadia Comăneci, legenda gimnasticii mondiale, şi-a petrecut duminica în familie, alături de mama ei, Ştefania, şi de cei dragi.
Când este acasă, Nadia nu mai este nici "Zeiţa" de la Montreal, nici legenda sportului mondial, este doar fata mamei.
Iar doamna Ştefania ştie să-şi primească fata cu multă dragoste, dar şi cu toate bunătăţile din lume. Aşa s-a întâmplat şi de această dată.
"Mama a gătit o mulţime de preparate chiar dacă ştie că eu nu mănânc foarte mult. De fiecare dată, înainte să mă văd cu ea, o rog să nu se agite prea mult pe tema asta, dar nu vrea să mă asculte. Trebuie să vă spun însă că mama găteşte extraordinar de bine. De la ea am învăţat şi eu să gătesc. Şi la capitolul acesta, pot spune am o mamă de nota zece", a precizat Nadia pentru Orange Sport.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Doar că acasă, la mama, Nadia a făcut şi multă treabă. A preparat salata, a dat cu mătura pentru a strânge frunzele din curte, ajutàndu-şi mama la toate treburile casnice.
"Da, am pregătit salata, am dat cu mătura în curte, până la urmă, lucruri normale, pe care le fac şi acasă, în America. Plus că acolo am şi responsabilitatea de mamă şi de soţie. Doar că nu am surprins vreodată astfel de momente, pentru că sunt lucruri normale care se întâmplă într-o familie. De astă dată însă m-a filmat fratele meu şi mi s-a părut amuzant cum au ieşit imaginile video, motiv pentru care am decis să vi le ofer. În defintiv, sunt un om care face treburi casnice ca toată lumea", a mai explicat Nadia pentru Orange Sport.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Cea mai mare bucurie a Nadiei a fost legată de faptul că a putut petrece multe ore alături de mama ei.
"În primul rând, mă bucură faptul că mama e sănătoasă. De fiecare dată când ne vedem, ne aducem aminte împreună de multe amintiri frumoase pe care le am trăit împreună de-a lungul anilor. Eu sunt cea mai feticită că pot veni măcar de patru-cinci ori pe an să o văd. Aş vrea să o aduc şi în America, dar să vedem dacă mai poate zbura atâtea ore cu avionul", a mai spus Nadia pentru Orange Sport.
Articol scris de: Răzvan Ionaşcu
Afla mai multe despre: nadia comaneci