You are here:

În ciuda începutului de sezon dificil, fotbalistul de la FCSB face un anunţ surprinzător: "Orice se poate întâmpla”

În ciuda începutului de sezon dificil, fotbalistul de la FCSB face un anunţ surprinzător: "Orice se poate întâmpla”

FCSB

Comentarii

FCSB luptă pentru calificarea în play-off şi rămâne optimistă în privinţa titlului, Joyskim Dawa fiind convins că echipa poate reuşi o revenire spectaculoasă.

Fotbaliştii echipelor din Superliga se pregătesc pentru a doua jumătate a campionatului. Cu Universitatea Craiova pe prima poziţie şi echipe precum Rapid, Dinamo sau FC Botoşani pe poziţiile fruntaşe ale clasamentului, lupta pentru primele poziţii este una încinsă, cu nouă etape rămase din sezonul regular.

În acest moment, FCSB ocupă locul 9 în clasament, cu 31 de puncte, la doar două lungimi de Oţelul, echipa aflată pe primul loc de play-off, iar lupta rămâne deschisă. Cu nouă etape rămase de disputat din sezonul regulat, roş-albaştrii au şanse importante să prindă play-off-ul, iar de acolo să intre serios în cursa pentru titlu.

Dawa mizează pe FCSB în lupta pentru titlu în Superliga

Încrezător în forţa grupului, Joyskim Dawa consideră că echipa are lotul şi mentalitatea necesare pentru o revenire spectaculoasă, subliniind că munca, concentrarea şi constanţa vor fi decisive atât în campionat, cât şi în parcursul european.

"(n.r. Poate FCSB să reuşească revenirea anului?) Da.

(n.r. Şi să câştige titlul?) Eu cred că da. Orice se poate întâmpla. Avem un lot bun, un jucător nou care este bun şi ne poate ajuta, aşa că putem reveni în fruntea campionatului. Trebuie să fim concentraţi de la meci la meci şi să muncim mult.

Trebuie să câştigăm cele două meciuri ca să ne calificăm (n.r. din grupa Europa League), acesta este obiectivul. Jucăm împotriva unor echipe foarte bune şi trebuie să câştigăm. Trebuie să ne concentrăm atât pe campionat, cât şi pe Europa League, ambele competiţii fiind foarte importante", a spus Dawa.

Afla mai multe despre: fcsbdawasuperliga 

viewscnt
Articole similare