You are here:

În India, fanii au ridicat o statuie imensă în onoarea lui Lionel Messi. Câţi metri înălţime are omagiul pentru argentinian

În India, fanii au ridicat o statuie imensă în onoarea lui Lionel Messi. Câţi metri înălţime are omagiul pentru argentinian

Lionel Messi

Comentarii

Suporterii indieni din Calcutta au ridicat o statuie de 21 de metri în onoarea lui Lionel Messi, care va petrece trei zile în ţară în cadrul unui turneu, relatează AFP.

„Un omagiu pe măsura lui”: la Calcutta, fanii indieni au construit o statuie de 21 de metri în cinstea lui Lionel Messi, care începe sâmbătă un turneu de trei zile în ţară. Argentinianul nu va putea însă asista personal la dezvelirea statuii, din motive de securitate.

Statuia, care îl înfăţişează pe starul argentinian ridicând trofeul Cupei Mondiale, domină traficul haotic al metropolei din estul ţării, care nu este cunoscută ca fiind o zonă de fotbal.

„Este cea mai mare statuie pe care am realizat-o vreodată”, a declarat pentru AFP Monti Paul, care a coordonat proiectarea sculpturii din fier. „Este o mândrie”.

În India, a cărei naţională se află în partea de jos a clasamentului FIFA (pe locul 142, în spatele Letoniei şi Liberiei), entuziasmul stârnit de multiplul câştigător al Balonului de Aur rivalizează cu cel pentru vedetele locale de cricket.

Messi începe sâmbătă la Calcutta un turneu de trei zile care îl va duce şi la Hyderabad, Bombay şi capitala New Delhi. El urmează să se întâlnească cu vedeta de la Bollywood Shah Rukh Khan, precum şi cu prim-ministrul Narendra Modi.

Afla mai multe despre: messi 

viewscnt
Articole similare