Antrenorul lui FC Argeş, Bogdan Andone, susţine că are probleme neprevăzute, care l-au ocolit în sezonul trecut, când echipa a jucat în play-off-ul Superligii.
Sepsi OSK a învins sâmbătă, în deplasare, scor 1-0, gruparea FC Argeş, în etapa a şaptea din Superligă. Gazdele au avut iniţiativa în multe momente ale partidei, însă nu au reuşit să transforme ocaziile în goluri.
Oaspeţii au dat lovitura în minutul 89. Davordzie a insistat în două rânduri la o minge ce părea pierdută, i-a pasat lui Oteliţă, venit lansat, iar acesta l-a învins pe Căbuz.
Înfrângerea a fost cu atât mai greu de digerat pentru Bogdan Andone, cu cât tehnicianul a considerat că echipa sa a controlat partida. Antrenorul lui FC Argeş a vorbit şi despre seria lungă de probleme medicale care a afectat lotul în acest început de sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Bogdan Andone, nemulţumit şi de arbitraj şi accidentări după FC Argeş - Sepsi OSK
Bogdan Andone a evidenţiat faptul că FC Argeş nu s-a confruntat cu astfel de probleme în sezonul trecut, însă situaţia s-a schimbat radical în actuala stagiune. Tehnicianul speră ca accidentările jucătorilor să nu fie grave, în condiţiile în care echipa a pierdut deja mai mulţi fotbalişti din cauza problemelor medicale.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Antrenorul a criticat, de asemenea, unele decizii ale arbitrilor şi a susţinut că antrenorii ar trebui să beneficieze de mai mult respect în relaţia cu oficialii partidelor.
“Felicit jucătorii pentru atitudine, dar n-a fost să fie, că am controlat jocul. Ne-a lipsit execuţia. Am ţinut jocul în jumătatea adversă, dar s-a întâmplat golul lor la ultima fază şi la singurul şut pe poartă al adversarilor. Ne rămâne să ne luptăm în continuare.
Sperăm să nu fie gravă accidentarea lui Borţa. Suntem într-o pasă în ultimele săptămâni, că în sezonul trecut n-am avut probleme medicale, dar în sezonul ăsta se întâmplă ceva incredibil. Acum Sierra, Sadriu, Emmers, care a recidivat, Straton, Gabi Gheorghe, Moldoveanu, la fel cu probleme medicale. A ieşit şi Tobi de la mijlocul terenului cu probleme medicale. Meci de meci continuăm cu aceste ghinioane. Sper să nu fie accidentări grave la niciun jucător, dar pierdem puncte şi suferim.
Nu înţeleg arbitrii în anumite faze. Eram pe linie, nu s-a dat out, apoi o minge aruncată, căzută, ieşită în out s-a dat pentru ei, plus un cartonaş galben pentru noi la o minge contra minge. Am jucat şi eu fotbal atâţia ani şi nu poţi avea dialog cu dânşii, că ne trimit în tribună din prima. Vrem respect ca antrenori, că sunt momente când ne purtăm civilizaţi cu ei. Mă abţin când văd şi arbitrajul nostru şi deplasare”, a declarat antrenorul lui FC Argeş, Bogdan Andone.
Statistici meci oferit de Superscore
Afla mai multe despre: fc arges sepsi, bogdan andone, bogdan andone fc arges







