You are here:

"Încă nu pot să spun ce stil are”! Părere sinceră după debutul lui Chivu în Champions League: "Mi-aş dori, dar e greu de crezut”

"Încă nu pot să spun ce stil are”! Părere sinceră după debutul lui Chivu în Champions League: "Mi-aş dori, dar e greu de crezut”

Inter Milano

Comentarii

Ioan Andone l-a lăudat pe Cristi Chivu după victoria Interului cu Ajax, dar a avertizat că drumul spre finala Champions League rămâne dificil pentru antrenorul român.

Ioan Andone, despre Cristi Chivu: "Mi-aş dori să-l văd în finală, dar e greu de crezut”

Inter-ul lui Cristi Chivu a debutat cu dreptul în noul sezon de UEFA Champions League, reuşind să se impună cu 2-0 în faţa lui Ajax, chiar în prima etapă a grupelor. Finalista sezonului trecut a demonstrat din nou forţă şi disciplină, iar prestaţia "nerazzurrilor” a atras aprecieri inclusiv din partea lui Ioan Andone.

Fostul internaţional român a comentat victoria obţinută de echipa lui Chivu şi a analizat parcursul antrenorului român pe banca tehnică a Inter-ului. Totuşi, Andone a subliniat că drumul spre o eventuală finală de Champions League va fi extrem de dificil, chiar dacă Inter are un lot valoros. 

De asemenea, acesta a adus în discuţie posibilitatea ca, în viitor, Cristi Chivu să preia echipa naţională a României, dar a precizat că este puţin probabil ca tehnicianul să accepte o astfel de provocare în acest moment al carierei.

"Mi-a părut atât de rău cu a pierdut cu Juventus. Am văzut şi meciul cu Udinese, se întâmplă şi accidente, cu Juventus au jucat bine. Şi acum au jucat bine, cu toate că Ajax, mama ce echipă bună. Încet, încet Ajaxul urcă.

(n.r. Îl vedeţi pe Chivu să se bată la Champions League?) Greu de crezut. E altceva, e altceva, cu Chivu, aşteptăm să vedem. Mi-aş dori să-l văd în finală, asta mi-aş dori eu, ca român, ca fost fotbalist.

(n.r. Sau să ia titlul în Italia?) Ar fi ideal, dar Napoli e foarte tare. Încă nu poţi să spui de un stil Chivu. Eu cred că s-a impus, nu pot să spun ce stil are încă, dar cred că s-a impus, nu a antrenat atât de mult să fac o comparatie, vedem după primul an.

Dacă reuşeşte la Inter, poate nu să ia campionatul, să aibă un parcurs foarte bun în UCL şi să aibă o clasare în primele 3, cred că e in regula. Primul an la o echipa de top.

(n.r. Îl vedeti pe viitor la naţională?) Nu cred că vine, el putea acum să vină. Putea să vină la Rapid, am înţeles că au fost negocieri cu Rapid şi n-a acceptat”, a spus Ioan Andone, pentru AntenaSport.

 

Afla mai multe despre: inter milanocristi chivuioan andone 

viewscnt
Articole similare