România U19 a ratat şi ea prezenţa la un turneu final din acest an, la fel ca prima reprezentivă a tricolorilor.
România a făcut doar 0-0 cu Irlanda de Nord şi ratează calificarea la EURO U19 2026
Echipa naţională U19 a României a terminat la egalitate sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu naţionala Irlandei de Nord, în turneul de elită pentru calificarea la Euro 2026 rezervat echipelor U19.
La Clinceni, România avea nevoie de o victorie pentru a mai putea spera la calificare, dar prima mare ocazie a meciului cu Irlanda de Nord a fost consemnată abia în minutul 42, când Gracey a respins la Petculescu.
După pauză, tricolorii au lovit bara, prin Stoian, în minutul 50, iar nord-irlandezii au avut şi ei şansa golului în minutul 64.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe final, Necşulescu şi Stoian au ratat, în minutele 80 şi 83, iar meciul România U19 – Irlanda de Nord U19 s-a terminat aşa cum a început, 0-0.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Echipa lui Adrian Dulcea este ultima în clasamentul grupei 5, cu un singur punct şi nu mai are şanse de calificare. În ultima partidă, una fără miză, tricolorii U19 vor înfrunta ocupanta primului loc, naţionala Ucrainei.
Echipa folosită de România U19 pentru meciul cu Irlanda de Nord U19:
- Primul ”11”: Ungureanu - Gaşpăr, Urcan, Fotin, Senciuc - Petculescu (cpt.), E. Bodo, Vereş -Doicaru, Stoian, Gera
- Rezerve: Răcăşan, Techereş, Moisa, Toma, Pîrvu, Cotor, Doană, Boşneag, Necşulescu
- Antrenor: Adrian Dulcea
- Citește și
- Fiul lui Hagi, aproape de o mutare istorică în Turcia! Ce echipă vrea să-l transfere pe Ianis
- Florentin Petre cere răbdare după debutul ratat al lui Dinamo în play-off: "Să nu uităm prin ce am trecut" | VIDEO
- "În comunism, săpunul se vindea ca aurul!”. Dezvăluiri şocante despre lipsuri, bişniţă şi supravieţuire
Afla mai multe despre: romania u19, euro u19, echipa nationala








