Veştile rele continuă la Academica Clinceni, club aflat pe ultimul loc în Liga 1 şi care a rămas, în doar o lună, fără investitori, jucători, conducători şi probabil fără antrenorul principal.
Academica Clinceni, în agonie. Preşedintele, team managerul şi antrenorul, îndepărtaţi
Pentru Telekom Sport, Sabin Ilie a anunţat că a fost dat afară din funcţia de team manager, contrar anunţului primarului din Clineni, Adrian Budeanu, de luna trecută.
De altfel, clubul ar fi rămas şi fără preşedinte! Sabin Ilie susţine că Iulian Stoica nu mai ocupă funcţia din conducere, fostul preşedinte fiind cel care l-a dat afară, nu înainte de a-i reproşa rezultate.
"Nu ştiu de ce mă întrebaţi pe mine despre Academica Clinceni, pentru că în urmă cu trei săptămâni am fost dat afară de fostul preşedinte, Iulian Stoica. Mi-a spus că nu am ce căuta acolo. Mi-a reproşat faptul că din patru etape, oricine poate lua şapte puncte. Ce s-a întâmplat la Academica Clinceni în mandatul acestui domn a fost de domeniul fantasticului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
A dat afară pe toată lumea. E foarte greu de spus ce se va întâmpla cu această echipă în viitorul apropiat. Eu am încă un contract valabil cu Academica Clinceni. O să văd ce se va întâmpla mai departe!", a declarat Sabin Ilie pentru Telekom Sport.
Academica Clinceni ar fi rămas şi fără Adrian Falub, antrenorul dispărut în ultima perioadă. La meciul înfrângerea cu CS Mioveni, jucătorii au fost coordonaţi, de pe banca tehnică, de John Ene.
"Din ce ştiu eu, nici Falub nu mai e acolo", a mai spus fostul oficial al clubului din Ilfov, Sabin Ilie.
Ar fi a treia schimbare de antrenor în Liga 1 de la începutul anului, după Mihai Ianovschi, de la FC Argeş, şi Laszlo Balint, de la UTA Arad.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Academica Clinceni, în colaps
Visul frumos al ilfovenilor s-a transformat într-un coşmar în doar o lună. La începutul anului, Sabin Ilie a anunţat venirea unui investitor, Nicolae Dobrescu, care a plecat în doar câteva săptămâni. Din proiect s-a retras şi Anamaria Prodan.
Clubul a rămas fără veteranii din lot, care au fugit din cauza restanţelor salariale şi a instabilităţii din club. Astfel, la meciul cu CS Mioveni, Academica Clinceni a avut în lot mai mulţi jucători promovaţi de la echipa secundă.
De altfel, John Ene, antrenorul care a stat pe banca tehnică la meciul cu CS Mioveni, era pesimist în privinţa şanselor de menţinere în Liga 1. ”Nu putem să ducem tot campionatul aşa, nu avem cum în condiţiile astea. Aşa, să debutez câţiva copii, poate vor apărea şi alţii", spunea antrenorul.
- Academica Clinceni e ultima în Liga 1, cu 11 puncte obţinute în 22 de meciuri.
Articol scris de Răzvan Ionaşcu
- Citește și
- Fotbalistul care l-a făcut pe Gigi Becali să îi spună ”taci, mă, din gură” lui MM Stoica: ”Eu încercam să îi explic” | EXCLUSIV
- Gabi Iancu a revenit în România la clubul cu care a cucerit ultimul titlu de campion în Liga 1! ULTIMA ORĂ
- Dat afară de la FCSB de Gigi Becali, pentru că "a promis ceva şi nu s-a ţinut de cuvânt": "Ok. Nu vrei?" | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: sabin ilie, academica clinceni, plecari academica clinceni