Stadionul Unico de La Plata se va numi Diego Armando Maradona, după numele fostului mare fotbalist, a anunţat, vineri, guvernatorul provinciei Buenos Aires.
"Am decis să redenumim stadionul Unico de la Plata Diego Armando Maradona. Diego era unic şi merită ca acest stadion să-i poarte numele", a declarat guvernatorul Axel Kicillof, în prezenţa preşedintelui argentinian Alberto Fernández şi a vicepreşedintei Cristina Kirchner.
O tribună va purta numele fostului selecţioner Alejandro Sabella, fost jucător şi antrenor la Estudiantes şi decedat de curând.
Stadionul Unico de La Plata a fost construit în anii '90 pentru a fi folosit de cele două echipe locale rivale, Estudiantes şi Gimnasia y Esgrima, dar după inaugurarea din 2003 a fost folosit doar în mod temporar.
Arena, una dintre cele mai moderne dinArgentina, va găzdui patru meciuri la Copa America, din iulie.
Diego Maradona a murit la 60 de ani, iar el pregătea echipa Gimnasia y Esgrima, din septembrie 2019.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: diego maradona, stadion, nume