Sadiq El Fitouri, un fundaş care a crescut la Manchester City şi a trecut apoi la United, a semnat cu CSM Poli Iaşi. El Fitouri are 23 de ani, joacă fundaş dreapta şi ultima oară a jucat pentru Al-Ahly Tripoli, în Libia.
CSM Poli a făcut încă un transfer interesant. Echipa antrenată de Flavius Stoican l-a legitimat pe Sadiq El Fitouri, un fundaş dreapta cu un CV interesant. În vârstă de 23 de ani, fundaşul libian a crescut la juniorii lui Manchester City. A plecat apoi la Salford, iar în ianuarie 2015 a ajuns la echipa de tineret a lui Manchester United. După numai un an a plecat la Chesterfield şi vara trecută a ajuns în ţara natală, unde a semnat cu Al-Ahly Tripoli.
Sadiq El Fitouri a semnat cu CSM Poli Iaşi pe un an şi jumătate, dar echipa din Copou şi-a rezervat dreptul de a-i rezilia în vară contractul, dacă nu va reuşi să confirme. Potrivit ziaruldeiasi.ro, fostul jucător al lui City şi United a acceptat să primească lunar un salariu de 3.500 de euro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: sadiq el fitouri, manchester city, csm poli iasi, united