You are here:

Încă un turneu câştigat de Carlos Alcaraz. La câte triumfuri a ajuns în 2025, după succesul de la Queen's Club

Încă un turneu câştigat de Carlos Alcaraz. La câte triumfuri a ajuns în 2025, după succesul de la Queen's Club

Tenis

Comentarii

Carlos Alcaraz (22 de ani) a mai reuşit să câştige un turneu şi leagă triumf după triumf. În curând, în cale îi vine Grand Slam-ul de la Wimbledon.

Alcaraz a câştigat pentru a doua oară turneul de la Queen's Club. Este al cincilea său trofeu din 2025

Carlos Alcaraz a câştigat duminică al cincilea titlu din acest sezon, la HSBC Championships, unde l-a învins în finală pe Jiri Lehecka.

Spaniolul de 22 de ani a luptat din greu pentru a câştiga cu 7-5, 6-7(5), 6-2 şi a obţinut al 21-lea său trofeu, al doilea la Queen's Club, după cel din 2023. 

”Acest turneu este cu adevărat special pentru mine”, a declarat Alcaraz. ”Sunt fericit că am ridicat din nou trofeul. Am venit fără aşteptări, doar pentru a juca un tenis bun şi a mă obişnui cu iarba.

Am avut norocul să am aici mulţi prieteni şi membri ai familiei, care m-au făcut să mă simt foarte confortabil atât pe teren, cât şi în afara lui”.

După victoria obţinută în două ore şi opt minute, Alcaraz a devenit al cincilea jucător activ care a câştigat patru sau mai multe titluri pe iarbă, după Novak Djokovici (8), Matteo Berrettini (4), Taylor Fritz (4) şi Nicolas Mahut (4).

Afla mai multe despre: teniscarlos alcarazatp 

viewscnt
Articole similare