La baza sportiva a celor de la FCSB din Berceni a avut loc un incediu, unde o persoană a murit şi alte două sunt în stare gravă.
Mai multe echipaje de pompieri au venit la baza din Berceni a celor de la FCSB, în noaptea de marţi spre miercuri, pentru a opri un incendiu care s-a produs la etajul 1 al unui bloc, unde au luat foc trei garsoniere.
O persoană a murit carbonizată, iar alţi doi oameni au solicitat primul ajutor, suferind atacuri de panică şi fiind intoxicaţi cu fum. Până la sosirea pompierilor, s-au autoevacuat aproximativ 50 de persoane.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
"Incendiul de la etajul 1 s-a desfăşurat în 3 camere, pe o suprafaţa de aproximativ 100 mp. Am intervenit cu 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de salvare de la înălţime, de descarcerare, şi 3 echipaje de prim ajutor unul fiind de terapie intensivă mobilă.
Victime: o persoană carbonizată decedată, două persoane care au solicitat prim ajutor fără transport la spital. Cauza incendiului e în curs de stabilire. Camerele erau stil garsonieră şi erau locuite. S-au evacuat aproximativ 50 de persoane", a declarat Milcă Niculae, căpitanul ISU Bucureşti-Ilfov.
Clădirea în a avut loc incendiul se află în apropierea principalului teren de antrenament al celor de la FCSB, mai exact lângă căminele fotbaliştilor, iar acolo locuiesc persoane care lucrează în perimetrul bazei sportive.
În urma incendiului cei de la ISU au emis un comunicat în care au spus: "În această dimineaţă, ISUBIF a intervenit pentru stingerea unui incendiu, produs la etajul întâi al unei clădiri, în str. Drumul Leordeni. La momentul sosirii echipelor de intervenţie s-a procedat la realizarea dispozitivelor pentru căutarea posibilelor victime, respectiv pentru stingerea incendiului. Construcţia era compartimentată, iar incendiul s-a manifestat cu flacără şi a afectat 3 camere, pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Pe durata operaţiunilor de intervenţie a fost identificată o victimă, bărbat în vârstă de 50 ani, care era decedat (carbonizat) într-una dintre camere. Echipajele SMURD au acordat primul ajutor unui bărbat cu expunere la fum, respectiv unei alte victime, care prezenta un atac de panică, fara a se impune transportul acestora la spital
Au intervenit patru autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială pentru descarcerare, o autospecială pentru intervenţie şi salvare de la înălţime, respectiv trei echipaje SMURD".