Statele Unite vor găzdui prima ediţie a Cupei Mondiale a Cluburilor, în perioada 15 iunie - 13 iulie 2025. Cu 32 de echipe participante, acest turneu va marca o premieră în istoria fotbalului. România va fi prezentă în SUA prin brigada de arbitri condusă de Istvan Kovacs, dar şi prin Cristian Chivu, antrenorul echipei Internazionale Milano.
Cele mai bune cluburi europene se vor confrunta timp de o lună cu cele mai bune echipe de pe alte continente, pentru un eveniment sportiv fără precedent.
Această competiţie de cealaltă parte a Atlanticului va fi o repetiţie generală pentru Cupa Mondială din 2026, care va avea loc în SUA, Canada şi Mexic.
Manchester City a câştigat cea mai recentă Cupă Mondială a Cluburilor în 2023, în vechiul format
FIFA a luat decizia de a organiza CM a cluburilor în format extins pentru o mai bună promovarea a fotbalului. Totuşi, decizia a fost criticată de jucători şi antrenori, aceşţia acuzând programul extrem de încărcat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Primul meci al competiţie va avea loc între Al Ahly FC şi Inter Miami, echipa lui Lionel Messi, sâmbătă spre duminică, la ora 03.00, ora României.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Istvan Kovacs a fost delegat la meciul pe care Paris Saint-Germain îl va disputa cu Atletico Madrid, duminică, la Cupa Mondială a Cluburilor.
Componenţa grupelor CM a Cluburilor:
Grupa A
- SE Palmeiras (Brazilia)
- FC Porto (Portugalia)
- Al Ahly FC (Egipt)
- Inter Miami CF (SUA)
Grupa B
- Paris Saint-Germain (Franţa)
- Atlético de Madrid (Spania)
- Botafogo (Brazilia)
- Seattle Sounders FC (SUA)
Grupa C
- FC Bayern München (Germania)
- Auckland City FC (Noua Zeelandă)
- CA Boca Juniors (Argentina)
- SL Benfica (Portugalia)
Grupa D
- CR Flamengo (Brazilia
- Espérance Sportive de Tunis (Tunisia)
- Chelsea FC (Anglia)
- Los Angeles FC (SUA)
Grupa E
- CA River Plate (Argentina)
- Urawa Red Diamonds (Japonia)
- CF Monterrey (Mexic)
- FC Internazionale Milano (Italia)
Grupa F
- Fluminense FC (Brazilia)
- Borussia Dortmund (Germania)
- Ulsan HD (Coreea de Sud)
- Mamelodi Sundowns FC (Africa de Sud)
Grupa G
- Manchester City (Anglia)
- Wydad AC (Maroc)
- Al Ain FC (Emiratele Arabe Unite)
- Juventus FC (Italia)
Grupa H
- Real Madrid C. F. (Spania)
- Al Hilal (Arabia Saudită)
- CF Pachuca (Mexic)
- FC Salzburg (Austria).
Meciurile se vor disputa pe stadioane din Atlanta, Charlotte, Cincinnati, Los Angeles, Miami, Nashville, New York, Orlando, Philadelphia, Seattle şi Washington.
Afla mai multe despre: cupa mondială a cluburilor, real madrid, inter, chivu, kovacs