You are here:

Începe o nouă revoluţie în reprezentativa Germaniei. Prima schimbare uriaşă pregătită de federali, după rezultatele dezamăgitoare ale naţionalei în ultimii ani

Începe o nouă revoluţie în reprezentativa Germaniei. Prima schimbare uriaşă pregătită de federali, după rezultatele dezamăgitoare ale naţionalei în ultimii ani
Comentarii

Oliver Bierhoff, director al Federaţiei Germane de Fotbal (DFB), nu se va opune retragerii termenului "Die Mannnschaft" (The Team) aflat în mijlocul unei controverse.

Nume grele ale fotbalului german, precum Hans-Joachim Watzke şi fostul căpitan al Germaniei Lothar Matthaeus, se numără printre cei care vor eliminarea acestui termen ca sinonim al naţionalei teutone.

Bierhoff a declarat pentru revista Der Spiegel că ar accepta acest lucru dacă la cel mai înalt nivel al DFB se va lua o asemenea decizie.

Naţionala Germaniei era numită "Mannschaft" cu mult timp înainte, dar după titlul mondial din 2014 a devenit un brand oficial, iar numele apare de asemenea pe gulerul tricourilor jucătorilor.

Fanii au avut însă obiecţii împotriva acestui aspect, ca parte a criticilor generale privind supracomercializarea fotbalului în Germania, dar şi pe fondul rezultatelor modeste înregistrate de echipa naţională.

Bierhoff a explicat că sondajele au arătat că, mai ales în rândul fanilor tineri, termenul "Mannschaft" este agreat, dar a adăugat că ''dacă există argumente bune împotriva termenului, nu le vom ignora''.

''Ştiu că termenul Die Mannschaft este polarizant. Dar trebuie să existe motive factuale pentru al aboli, nu doar unele emoţionale'', a adăugat Bierhoff.

Watzke, director executiv al Borussiei Dortmund, preşedinte al consiliului de supraveghere al Ligii germane (DFL) şi membru al Comitetului executiv al DFB, a afirmat la începutul anului că acest termen şi-a pierdut sensul, iar Matthaeus vrea de asemenea să se renunţe la el.

''Die Mannschaft înseamnă în mod normal unitate. Germania în ultima vreme nu a fost asta pe teren prin performanţele dezamăgitoare şi nici în cadrul federaţiei. Noi căi sunt acum explorate la toate nivelurile. De aceea ar fi bine să inventezi un nume nou, să aduci ceva prospeţime", a declarat Matthaeus pentru ziarul Bild.

Afla mai multe despre: germania 

viewscnt
Articole similare