UTA Arad a învins-o pe Petrolul Ploieşti cu scorul de 1-0, în deplasare, într-un meci din etapa a 27-a a Superligii de fotbal.
Preşedintele Petrolului, un car de nervi după ce Colţescu a anulat două goluri pentru echipa sa
Petrolul Ploieşti a ratat şansa de a urca pe un loc de play-off sâmbătă după-amiază, în urma înfrângerii la limită cu UTA Arad, 0-1.
Petrolul a avut două goluri anulate de arbitrajul video, ambele marcate de Gicu Grozav, primul pentru fault în atac (50), iar al doilea pentru ofsaid (90+4).
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cei de la Petrolul au răbufnit la finalul partidei şi au contestat dur arbitrajul prestat de Sebastian Colţescu.
Claudiu Tudor, preşedintele celor de la Petrolul, a făcut praf brigada de arbitri condusă de Sebastian Colţescu, după eşecul cu UTA (0-1), în direct, la Prima Sport.
”100% împotriva noastră. Ieri chir am fost tăcut, sa revăd fazele. Iar acum este clar că echipa noastră a fost dezavantajată, nu se poate. Toate deciziile de ieri sunt contra Petrolului, o bătaie de joc! Aceeaşi fază în Champions a fost valabil şi la noi se dă offside, golul PSG-ului, este extrem de asemănătoare. Deci în Champions, prostii ăia dau gol, iar noi anulăm. Inventăm noi.
Fundaşul lor chiar pune mână, îl împinge pe al nostru, pentru a da cu capul îl împinge pe al nostru. Galbenul lui Roche, nu scoate niciun cuvânt şi i-a dat galben. Cum poţi să dai galben la aşa ceva?!
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Unul din jucători UTA-ei a arătat ceva spre jucătorii noştri şi de acolo a ieşit haos. Noi nu am contestat impotriva lor nimic, trebuia să îşi vadă de treaba lor.
M-am dus liniştit şi l-am întrebat, şi mi-a zis că Irobiso îl încurcă pe jucătorul UTA-ei. Da ce să facă Irobiso?! După părea că şi-a dat seama şi el că a greşit... A zis că poate s-a păcălit la primul..
(n.r. le accepţi ca erori umane sau credeţi că e vorba şi de altceva?) Din păcate ne gândim şi la altceva... Şi când nu s-a lăsat nici ultimul corner, atunci ne-a dat de gândit, chiar ne-a pus pe gânduri că nu a fost întâmplător”, a declarat Claudiu Tudor.
Petrolul Ploieşti nu are nicio victorie în ultimele patru etape, în care a înregistrat două egaluri şi două eşecuri.
Adi Mutu, critici dure pentru maniera de arbitraj de la Petrolul - UTA
”Greşeală de mare, mare începător. Am dominat tot meciul, am încercat, am avut atitudine. Nu ştiu câte goluri trebuie să dăm. Arbitrajul a făcut diferenţa în aceasta seară.
Nu îmi place să vorbesc despre arbitraj, dar e un semnal de alarmă. Altfel punem roboţi dacă ei nu înţeleg ce se întâmplă pe teren. Probabil nici lor nu le convine să fie apostrofaţi. Dacă nu se ridică la nivelul ăsta, să stea acasă, pentru că trebuie să fii bun”, a spus Adrian Mutu după Petrolul - UTA 0-1.
Afla mai multe despre: claudiu tudor, petrolul, uta, colţescu