Alin Buleică, fotbalistul adus de Dinamo după despărţirea de Viitorul Pandurii, ar fi primit oferta de a participa la emisiunea Survivor.
Dinamo trece prin clipe de coşmar în acest sezon, mai ceva ca în ultima stagiune, când s-a salvat de la retrogradare graţie formei bune din play-out.
”Câinii” ocupă penultima poziţie în Liga 1, cu doar 12 puncte după 21 de etape, la unul în faţa codaşei campionatului, Academica Clinceni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După ce a început sezonul cu Dario Bonetti pe bancă şi un lot format majoritar din juniori şi fotbalişti de la echipa secundă, Dinamo este acum aproape de nerecunoscut.
Mircea Rednic a trecut prin Ştefan cel Mare înaintea venirii lui Flavius Stoican, în timp ce mai toţi fotbaliştii din lot au fost aduşi după ridicarea interdicţiei la transferuri.
În ciuda faptului că posedă o vastă experienţă şi jucători cu sute de meciuri în diverse prime ligi din Europa, ”câinii” tot nu şi-au revenit şi se zbat între viaţă şi moarte.
În ciuda faptului că au salariile la zi, dinamoviştii nu reuşesc să câştige regulat meciuri, iar fanii încep să îşi piardă răbdarea cu conducerea clubului.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Unul dintre jucătorii lui Dinamo, ofertat să părăsească clubul şi să participe la Survivor
Cu probleme mari pe postul de fundaş dreapta, Dinamo i-a adus pe Buleică şi Tomozei la club, dar unul dintre aceştia ar fi putut pleca prematur, după ce ar fi fost ofertat de o emisiune.
Survivor i-ar fi propus lui Alin Buleică să participe la show-ul din Republica Dominicană, chiar dacă acesta de abia a ajuns în Ştefan cel Mare, după despărţirea de Viitorul Pandurii Tg. Jiu.
Flavius Stoican a fost categoric şi a afirmat că acesta nu poate participa la emisiune în timpul sezonului competiţional.
”Am auzit şi eu. Ok, la Survivor se duce când are liber, de la vară încolo. Până atunci, la Dinamo”, a declarat Flavius Stoican.
În orice caz, zilele trecute Buleică afirmase că propunerea nici nu era reală, dar că şi-ar dori să participe la Survivor în anii viitori.
”Nu ştiu de unde a apărut informaţia asta, nu e nimic adevărat. A apărut ceva pe TikTok, iar media a preluat de acolo. Nu s-a pus problema să mă duc acolo. Peste câţiva ani sper să mă cheme”, a spunea Buleică, la Pro X.
- Citește și
- Motivul pentru care Florin Tănase nu a mai plecat de la FCSB în această iarnă: ”E adevărat că a fost golgheterul campionatului, dar...” | EXCLUSIV
- Un fotbalist al FCSB-ului, aproape de transferul la Farul! Jucătorul îşi doreşte insistent mutarea, Becali anunţă despărţirea: ”I-am dat voie să meargă”
- Cum a pierdut FCSB gratis un fotbalist care este acum la AC Milan: „A fost o înţelegere”. Decizia luată de finanţator | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: alin buleică