Fostul internaţional Gheorghe Popescu crede că naţionala României are capacitatea de a se califica la Campionatul European din 2020, şi că trebuie să profite de faptul că două dintre cele patru partide găzduite de Arena Naţională ar urma să fie jucate de selecţionata ţării noastre.
„Eu cred că avem capacitatea de a ajunge din nou la un turneu final. Ar fi şi păcat, pentru că suntem una dintre ţările organizatoare. În momentul în care am reuşi să ne calificăm, naţionala noastră ar juca două meciuri pe Arena Naţională. Este un prilej unic, de care ar trebui să profităm, dar suntem la mâna jucătorilor, a stafului tehnic. Dar capacitate avem”, a spus Popescu.
Referitor la partida amicală cu Suedia, Gheorghe Popescu, nu are amintiri plăcute legate de acest adversar, considerând că România a avut întotdeauna probleme cu echipele nordice: „Nu am foarte amintiri plăcute despre Suedia, pentru că ultimul meci pe care l-am jucat cu Suedia a fost în 1994. A fost o mare dezamăgire, nu are rost să ne aducem aminte, dar în acelaşi timp a fost un turneu final dintre cele mai bune pe care România l-a făcut vreodată. Acum este un meci amical, unde naţionala poate să verifice nivelul actual iar Contra poate verifica jucătorii pentru perioada calificărilor. Este important să jucăm împotriva echipelor puternice. Noi întotdeauna am avut de suferit împotriva echipelor nordice, cu gabarit, cu un joc fizic, ne-am pliat mai mult pe jocul echipelor care le place să aibă posesie”.
România a primit în 2014 dreptul de a organiza trei meciuri din cadrul fazei grupelor CE din 2020 şi o partidă din optimile de finală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: gica popescu, bucuresti, romania, euro 2020