Alexandru Chipciu a fost rezervă la Anderlecht în partida câştigată pe teren propriu (4-1 cu St Truiden)
Chiar dacă se părea că a ieşit din vederile celor de la Anderlecht, Chipciu a fost rezervă în partida de astăzi cu St Truiden.
Românul nu a intrat însă pe teren la victoria 4-1 cu St Truiden, abia al treilea succes în primele 11 runde pentru cea mai titrată echipă a Belgiei. Antrenorul Franc Vercauteren a preferat să apeleze la Adzic, Amuzu şi Kayembe, dar pentru Chipciu, prezenţa pe banca de rezerve este o noutate şi un plus.
Daniel Isăilă învins în Arabia Saudită
Formaţia antrenată de Daniel Isăilă, Al Hazem a pierdut deplasarea de la Al Faysaly, scor 0-1. Singurul gol al meciului a fost marcat de Al Ghamdi în minutul 58.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Al Hazem este pe locul 7 în Arabia Saudită, cu 10 puncte după 7 etape.
Adrian Petre, titular la Esbjerg
Adrian Petre a fost titular la Esbjerg în derby-ul cu FC Copenhaga. Formaţia sa a pierdut cu scorul de 1-3, iar Petre a fost schimbat pe final cu Soiri.
Esbjerg nu traversează un moment prea bun în Danemarca. Echipa sa ocupă locul 13 (din 14 echipe) cu doar 9 puncte, trei mai puţine decât următoarea clasată, Hobro. Adrian Petre are doar 3 goluri în actuala stagiune pentru echipa sa.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.