You are here:

Înfrângerea cu FC Barcelona i-a fost fatală. Javi Garcia, demis de pe banca tehnică a Valenciei

Înfrângerea cu FC Barcelona i-a fost fatală. Javi Garcia, demis de pe banca tehnică a Valenciei
Comentarii

Antrenorul Javi Gracia a fost dat afară de oficialii echipei Valencia, după înfrângerea suferită, duminică, în faţa celor de la FC Barcelona.

"Valencia CF l-a informat pe Javi Gracia despre demiterea sa din funcţia de antrenor al primei echipe. Clubul doreşte să-i mulţumească public pentru munca sa în aceste luni în care s-a aflat la conducere şi îi urează succes în viitor. Salvador Gonzalez <Voro> va prelua prima echipă, provizoriu", a scris clubul, într-un comunicat.

Voro, 57 de ani, va asigura interimatul pe banca echipei din Valencia pentru a şaptea oară în carieră. El a fost în aceeaşi situaţie vara trecută, după plecarea lui Albert Celades.

Javi Gracia, în vârstă de 51 ani, a fost numit în funcţie în iulie 2020, când a semnat un contract valabil două sezoane, până la 30 iunie 2022.

El a mai pregătit, printre altele, echipe ca Almeria, Osasuna, Malaga, Rubin Kazan şi Watford.

După a 14-a înfrângere în LaLiga, Valencia ocupă locul 14, cu 36 de puncte, la şase puncte de Huesca, de pe locul 18, retrogradabil, cu patru etape rămase de jucat în acest sezon.

FC Barcelona a învins-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-2 (0-0), pe Valencia, în etapa a 34-a din La Liga.

Au marcat: Gabriel Paulista '50, Soler '83 / Messi '57, '69, Griezmann '63.

Afla mai multe despre: valenciafc barcelona 

viewscnt
Articole similare