Îngerul salvator al lui Pele. Accidentarea lui ”O Rei” l-a scos la lumină pe eroul ”posedat” pentru Brazilia la titlul mondial din 1962 | SPECIAL

Pele este singurul fotbalist din istorie care a câştigat trei Cupe Mondiale, dar recordul său nu ar fi fost complet şi fără contribuţia decisivă a lui Amarildo la succesul Braziliei din 1962.

Competiţia care a arătat din ce sunt făcuţi chilienii

Organizarea Campionatului Mondial din 1962 a fost decisă la Congresul FIFA, de la Lisabona, din iunie 1956. Se luptau două state vecine: Argentina şi Chile. A avut câştig de cauză a fost cel situat între Oceanul Pacific şi Munţii Anzi.

Dar, peste numai patru ani, ea părea ultima ţară din lume capabilă să găzduiască o asemenea competiţie internaţională. La 22 mai 1960, a fost lovită de un cutremur cu magnitudinea de 9,5, cel mai puternic înregistrat vreodată de aparatele seismologice! 

A devastat întregul Chile, iar oraşul Valdivia, cel mai apropiat de zona unde a avut loc epicentrul cataclismului natural, a fost distrus aproape în totalitate. 

Iar valurile tsunami provocate au ajuns să afecteze chiar şi ţări de pe cealaltă parte a Oceanului Pacific, inclusiv Japonia, Noua Zeelandă şi sudul Australiei.

Mii de chilieni şi-au pierdut viaţa, sute de mii au rămas fără locuinţe, iar stadioane, drumuri şi oraşe întregi au fost transformate în ruine. Un eveniment seismic de proporţii catastrofale, care a lăsat urme adânci în ţară.

Într-un astfel de context apocaliptic, se punea în discuţie, pe bună dreptate, dacă Chile mai poate fi în stare să organizeze CM 1962. Varianta de urgenţă înaintată era Brazilia, care mai organizase ediţia din 1950.

Dar răspunsul a venit imediat şi fără ezitare: ”Pentru că nu mai avem nimic, vom face totul”. Erau cuvintele rostite de preşedintele Comitetului de Organizare a turneului final, Carlos Dittborn, care aveau să devină simbolul ambiţiei şi al speranţei unei naţiuni hotărâte să se ridice din cea mai mare tragedie din istoria sa.

Acest motto a însoţit efortul extraordinar prin care Chile a reuşit să organizeze Cupa Mondială din 1962, transformând dezastrul într-o impresionantă poveste de renaştere.

Cu toate că şi-a dus misiunea până la capăt, Dittborn nu a mai apucat să-şi vadă visul realizat. A decedat cu o lună înainte de startul competiţiei. Cei care l-au cunoscut au pus dispariţia sa prematură şi pe seama efortului uriaş, a presiunii şi a sacrificiilor făcute atunci pentru ca demersul său să fie îndeplinit.

La 30 mai 1962, Cupa Mondială începea la timp, într-o ţară care renăscuse din propria nenorocire, oferind lumii o impresionantă lecţie de curaj, că ”da, se poate”.

Din umbra marelui Pele

Pe lângă Chile, calificată automat din postura de ţară organizatoare, şi Brazilia şi-a asigurat prezenţa direct, beneficiind de statutul de deţinătoare a trofeului, pe care căuta să-l apere. La start mai luau parte încă 14 echipe.

Selecao se prezenta la cea mai importantă competiţie a lumii fotbalului cu principala atracţie a naţionalei, Pele. Toate privirile erau îndreptate către el. La 21 de ani, ”O Rei” era deja considerat cel mai bun fotbalist al planetei şi cel care trebuia să-şi conducă poporul către un nou titlu.

Numai că destinul avea pregătită o altă versiune şi avea să scoată la lumină un erou neaşteptat pentru Brazilia. Repartizată în grupa a 3-a, debutul a fost conform aşteptărilor pentru naţionala auriverde, 2-0 cu Mexic, meci în care Pele a dat un gol şi o pasă decisivă.

Dar totul s-a schimbat în meciul al doilea. Într-un 0-0 sec cu Cehoslovacia, brazilienii îşi pierdeau cea mai importantă armă de a câştiga al doilea trofeu la rând.

Pele a suferit o ruptură musculară la nivelul coapsei stângi şi a ratat tot restul turneului. Medicina sportivă a anilor '60 era departe de nivelul actual, iar tratamentele nu au dat rezultatele dorite. Pentru suporterii Braziliei, accidentarea ”Perlei Negre” a avut efectul unui adevărat cutremur fotbalistic.

Dar pagubele au fost reparate rapid. Forţat de noile împrejurări, selecţionerul Aymore Moreira s-a uitat în lotul pe care îl avea la dispoziţie şi a găsit un atacant cam de aceeaşi vârstă cu ”O Rei”.

L-a întrebat cum îl cheamă. El a răspuns că Amarildo Tavares da Silveira şi că vine de la Botafogo. Nu avea încă 23 de ani împliniţi. Află că va fi aruncat în luptă în meciul următor, contra Spaniei, ultimul din grupă.

Unul care însă nu a început foarte bine pentru sud-americani. Ibericii, care au trecut şi ei printr-o pierdere grea, accidentarea lui Alfredo Di Stefano înaintea turneului, au deschis scorul şi conduceau la pauză. Brazilia risca eliminarea.

Pus în faţa faptului împlinit, cel care a fost ales să fie înlocuitorul lui Pele a răspuns cum nu se poate mai bine. Nu şi-a lăsat echipa să se prăbuşească. A ieşit la rampă în repriza a doua. A marcat două goluri, în minutele 72 şi 86, a adus victoria şi calificarea de pe primul loc în sferturi.

A fost unul dintre momentele definitorii care au făcut ca presa braziliană să-l supranumească ”O Possesso” (”Posedatul”), adică omul care juca de parcă era posedat de o energie inepuizabilă.

Triumful bazat pe nucleul din '58 şi amprenta lui Amarildo

În fazele eliminatorii, au ieşit la rampă şi cei care, la Mondialul din 1958, evoluaseră în umbra lui Pele. Primul dintre ei a fost Garrincha. ”Îngerul Şchiop” s-a transformat în marele magician al echipei, fiind secondat de Vava, care şi-a continuat recitalul de goluri început în Suedia, de imbatabilul Djalma Santos şi de Didi, desemnat cel mai bun jucător al turneului din Scandinavia.

Sferturile au adus-o în cale pe Anglia. Selecao a trecut de ea cu 3-1. Garrincha a dat două goluri şi unul Vava. Cei doi şi-au păstrat inspiraţia şi pentru semifinala cu Chile, marcând toate cele patru goluri ale victoriei cu 4-2. Brazilia era din nou într-o finală mondială.

Iar destinul a făcut ca, în ultimul act de la Santiago de Chile, naţionala auriverde să întâlnească din nou Cehoslovacia, aceeaşi echipă în faţa căreia îl pierduse pe Pele.

Dar, asemenea unei partide de şah, Brazilia avea nevoie şi de piesa mutată forţat după accidentarea regelui. Să mai facă o ultimă mutare. Mai ales acum, chiar în faţa aceluiaşi adversar, într-un duel de totul sau nimic. Cu trofeul suprem pe tablă.

Amarildo a fost a răspuns din nou provocării. Cehoslovacii au deschis scorul, dar degeaba. Necunoscutul de la început de turneu, jucătorul de la Botafogo care între timp îşi câştigase un nume şi o poreclă, a egalat rapid şi a readus speranţa în tabăra auriverde.

Tot el a oferit centrarea din care Zito a marcat golul de 2-1 şi Vava a închis socotelile la 3-1, într-un final fericit pentru Selecao, devenind ultima naţională care şi-a apărat cu succes coroana mondială. Prima a fost Italia interbelică şi încearcă acum şi Argentina lui Messi.

Iar omul chemat să acopere absenţa lui ”O Rei” şi-a încheiat misiunea exact împotriva adversarului care îl scosese din luptă pe ”Regele Fotbalului”.

Dacă Pele a fost geniul acelei generaţii, Amarildo a fost îngerul ei păzitor. A apărut exact la momentul în care totul părea să se prăbuşească şi a dus mai departe visul Braziliei, arătând că marile echipe nu se sprijină niciodată doar pe un singur om, oricât de influent ar fi el.

Încă în viaţă

Succesul de la Mondial i-a schimbat complet cariera tânărului fotbalist. Format la Gama şi remarcat la Botafogo, Amarildo devenise deja unul dintre cei mai apreciaţi atacanţi din Brazilia.

După triumful din Chile, a fost transferat în Italia, unde a îmbrăcat tricourile lui AC Milan, Fiorentina şi AS Roma, câştigând inclusiv titlul în Serie A cu Milan. Spre finalul carierei s-a întors în ţara natală, unde a evoluat pentru Vasco da Gama înainte de retragere. 

După ce şi-a agăţat ghetele în cui, Amarildo a devenit antrenor şi a pregătit mai multe echipe din Brazilia şi Italia. În ultimii ani ai vieţii publice a rămas o prezenţă discretă, participând doar ocazional la evenimente dedicate fostelor glorii ale fotbalului brazilian. 

În 2024 a trecut printr-o perioadă dificilă, după ce a suferit un accident vascular cerebral, pe fondul unor probleme de sănătate deja existente. Cu toate acestea, Amarildo este încă în viaţă şi va împlini, în curând, la data de 29 iulie, 87 de ani.

Istoria îl va păstra întotdeauna pe Pele drept ”Regele Fotbalului”. Dar la Mondialul chilian din 1962, când regele a fost doborât de accidentare, destinul i-a trimis Braziliei un protector neaşteptat. Numele lui era Amarildo, iar fără el este foarte posibil ca Selecao să nu fi câştigat atunci al doilea său titlu mondial.

Afla mai multe despre: cm 2026, pele, brazilia, special, amarildo, chile, chile 1963, cutremur chile, garrincha, vava