Clubul Sepsi Sfântu Gheorghe a anunţat, vineri, că spectatorii vor avea acces gratuit la meciul cu FC Viitorul, finala barajului din Liga 1 pentru Conference League.
Conform regulamentului, la partidă pot fi prezente persoanele care sunt vaccinate împotriva coronavirusului, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare. Persoanele care nu îndeplinesc această condiţie, trebuie să prezinte un rezultat negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.
La ridicarea biletelor gratuite, suporterii trebuie să prezinte dovada testului negativ sau adeverinţa de vaccinare. Abonaţii din sezonul 2019-2020 care au primit un tichet gratuit pentru meciul de joi cu FC Botoşani pot păstra biletul, acesta fiind valabil şi pentru partida de duminică.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Cei interesaţi vor avea posibilitatea să efectueze un test rapid în ziua meciului. Un punct de testare va funcţiona la poarta de acces în stadion, între orele 16.30-20.00, iar preţul este 30 de lei. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie pe toată durata participării la evenimentul sportiv, cât şi menţinerea unei distanţe de 1,5 metri faţă de altă persoană.
Sepsi a mai anunţat că accesul în stadion nu va fi permis persoanelor care prezintă febră, tuse, dureri în gât, dificultate în respiraţie. Meciul este programat duminică, la ora 20.30 şi poate fi urmărit în direct pe Telekom Sport 1 şi telekomsport.ro.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: baraj conference league, sepsi viitorul