Înotătorul Robert Glinţă a anunţat, duminică, pe Instagram, că a fost testat pozitiv cu noul coronavirus, în Ungaria, unde trebuia să participe la o competiţie.
"Ei bine, în timp ce a fi pozitiv poate fi un lucru bun în multe aspecte din viaţă, testarea pozitivă pentru Covid-19 cu siguranţă nu este! Întrucât acest lucru mi s-a întâmplat mie, aici, la Budapesta. Pentru că există proceduri stricte de testare pentru ISL, îmi pare foarte rău, dar trebuie să anunţ că nu voi concura pentru @iron_isl în primul nostru meci din @iswimleague, în această seară. Siguranţa este pe primul loc aici pentru mine şi restul ISL şi există protocoale medicale foarte stricte, care sunt foarte bine puse în aplicare şi le respect pe deplin pentru a reveni în cea mai sănătoasă manieră alături de echipă. Pentru moment, îi voi susţine pe coechipierii mei din izolare şi îi voi privi de pe laptop cum evoluează", a scris el.
International Swimming League este o competiţie pe echipe, a cărei primă ediţie a avut loc anul trecut. La ediţia din acest an participă peste 300 de întotători din 50 de ţări, împărţiţi în zece echipe. Glinţă face parte din formaţia Iron.
În vârstă de 23 de ani, Robert Glinţă, medaliat cu argint la Campioantele Europene de la Glasgow, în 2018, în proba de 50 de metri spate, este calificat la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: robert glinta