Antrenorul celor de la Inter Milano, Cristian Chivu (46 de ani), a tras concluziile după victoria la scor de neprezentare de pe terenul lui Feyenoord.
Reacţia lui Chivu după victoria confortabilă a lui Inter: ”Am pus în practică pe teren”
Inter Milano a oferit o replică ideală după şocul din campionat, unde a cedat cu 1-3 pe terenul rivalei AC Milan. Campioana Italiei a dominat categoric duelul din Olanda cu Feyenoord şi s-a impus cu scorul de 3-0, în Champions League.
Golurile trupei conduse de Cristian Chivu au fost marcate de Yann Bisseck, Pio Esposito şi Piotr Zielinski.
La finalul meciului, antrenorul român şi-a lăudat elevii la microfonul Sky Sport şi a dezvăluit cum s-a produs declicul în tabăra nerazzurrilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Chivu a mărturisit că, imediat după eşecul din Derby della Madonnina, a avut loc o discuţie extrem de importantă în vestiar, şedinţă care a readus unitatea şi atitudinea potrivită pe teren.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Avem anumite valori, am înţeles anumite lucruri şi le-am pus în practică pe teren. Asta nu înseamnă că până acum nu am făcut lucruri bune.
Am încercat să fim cea mai bună versiune a noastră, iar astăzi (n.r. marţi) ne-am descurcat bine în ceea ce priveşte intenţia, intensitatea şi tot ceea ce era necesar într-un meci important, pe un teren dificil.
Avem întotdeauna un dialog, atât atunci când lucrurile merg bine, cât şi atunci când merg mai puţin bine. Corectăm greşelile, uneori reuşim mai bine, alteori mai puţin. Poate că am reuşit să îmbunătăţim lucrurile care nu funcţionau.
Întreaga familie Inter este conştientă de valoarea acestui grup, care încearcă să ducă clubul la un nivel înalt, iar din partea noastră nu au existat niciodată îndoieli în această privinţă.
Continuitatea aduce rezultate şi îţi oferă încredere în ceea ce faci pe parcursul sezonului. Este un meci care ne oferă foarte multă încredere în noi, inclusiv în ceea ce priveşte ceea ce vrem să construim.
Pornim de la ideea că fotbalul te poate duce pe drumuri ciudate, dar trebuie să reacţionezi pentru a regăsi drumul cel bun”, a declarat Chivu după victoria din Olanda.
Afla mai multe despre: inter milano, cristian chivu, ucl


.webp)




