Diego Godin (34 de ani) poate pleca de la Inter Milano la doar un an după ce a fost transferat.
Fostul fundaş de la Atletico Madrid nu s-a acomodat la Inter, sub comanda lui Antonio Conte. A jucat doar 17 meciuri în acest sezon şi ar putea să plece în vară, scrie Tuttosport.
Godin este nemulţumit că în opt partide a stat pe banca de rezerve în Serie A, după ce i s-a promis, atunci când a semnat, că va fi un jucător important pentru echipă. Astfel, el ia în calcul să plece de la echipă în perioada de mercato.
După nouă ani la Atletico Madrid în care a câştigat titlul în LaLiga, a ajuns până în finala UEFA Champions League şi a câştigat două trofee UEFA Europa League, Diego Godin a ales să semneze cu Inter Milano din postura de jucător liber de contract. Cotat la 10 milioane de euro, el mai are contract până în 2022.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: diego godin, inter, transfer