Inter Milano a făcut anunţul despre Henrikh Mkhitaryan (37 de ani), unul dintre cei mai bătrâni jucători din lotul campioanei Italiei.
Mijlocaşul armean Henrikh Mkhitaryan, în vârstă de 37 de ani, şi-a prelungit cu un an contractul cu Inter Milano, echipa lui Cristian Chivu, a anunţat miercuri campioana Italiei.
Henrikh Mkhitaryan şi-a prelungit contractul cu Inter Milano
"Mkhitaryan va rămâne la Inter până la 30 iunie 2027", a precizat într-un comunicat clubul lombard, care a câştigat în sezonul trecut dubla Serie A/Cupa Italiei.
Ajuns la Milano în 2022, după ce a evoluat la Dortmund (2013-16), Manchester United (2016-18), Arsenal (2018-20) şi AS Roma (2020-22), Mkhitaryan a disputat 187 de meciuri (12 goluri) şi a câştigat şase trofee cu Inter.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Armenul, care rămâne un jucător important la mijlocul terenului, a scăpat de procesul de întinerire iniţiat de Inter, care a lăsat să plece trei dintre jucătorii săi de peste 35 de ani la expirarea contractelor: portarul Yann Sommer şi internaţionalii italieni Alessandro Acerbi şi Matteo Darmian.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Acum, antrenorul Cristian Chivu şi conducerea clubului milanez urmează să se concentreze şi pe achiziţia unor jucători care să aducă un plus de valoarea lotului actual.
- Citește și
- "Vindem şi stadionul Bernabeu doar ca să-l cumpărăm". Jurnaliştii spanioli îl cer de urgenţă pe Olise la Real Madrid
- Încă un transfer uluitor în fotbalul mondial. Liverpool, 70 de milioane de euro pentru noul ”zid” din defensivă: ”Un mare vis”
- Zlatan Ibrahimovic a lăudat fără rezerve ofensiva Franţei după 3-0 cu Suedia: ”Au trei în top cinci cei mai buni fotbalişti ai lumii”
Afla mai multe despre: inter milano, serie a, cristian chivu


.webp)




